Copilul, testul de rezistenta pentru un cuplu

Odata cu aparitia copilului intr-un cuplu, cei doi parteneri devin parinti. Dincolo de bucuria primelor zile, parintii vin acasa cu un copil abia nascut care le schimba total viata, ii schimba pe ei si o multime de lucruri din universul lor. Cum pastram echilibrul si armonia relatiei in noua configuratie, ce facem cu nevoile noastre, discutam cu Andreea Chiru-Maga, psiholog clinician, MindCare – Centrul de Psihiatrie si Psihoterapie.

Un copil intra in vietile noastre ca un cadou frumos al carui ambalaj este nelinistea. Ce specie a fericirii lasa loc pentru anxietate sau depresie, ne putem intreba? De ce ar nelinisti prezenta unui nou-nascut? Privind putin in interiorul unui cuplu in care apare copilul, observam o serie
de lucruri care, desi vin firesc, daca nu sunt gestionate corect, pot afecta relatia.

PARTENERII ISI SACRIFICA NEVOILE DE BAZA

Tensiunile si problemele in cuplurile cu copii mici sunt o realitate. Poate ca este firesc ca o bucurie sa presupuna si un sacrificiu. Trebuie sa ii facem loc sa se manifeste, prin urmare renuntam la ceva din ceea ce avem deja. Parintii sacrifica din resursele personale pentru a se adapta si a fi mai prezenti in viata copilului. Atunci cand sunt afectate nevoile de baza, precum nevoia de hrana, de apa, de somn, de igiena, este aproape inevitabila aparitia oboselii, a stresului, predispozitia pentru tristete, furie, agitatie. De aceea, se intampla ca de multe ori parintii sa experimenteze stari emotionale pe care nu le-au mai intalnit.

PARTENERII AU MAI PUTINA LIBERTATE

Candoarea celui mic vine la pachet cu neputintele lui. Parintii sunt eroii copilului, dar pentru asta adultii isi regandesc prioritatile. Dintr-odata, copilul devine cel mai important, iar relatia de cuplu trece automat pe plan secund. Aceasta reasezare a prioritatilor poate diminua libertatea de care partenerii beneficiau pana sa apara copilul, o situatie nu tocmai usor de intampinat. De multe ori, unul dintre parteneri revine mai repede la viata initiala, iar celalalt ramane acasa cu copilul. In acest caz, poate sa apara o ruptura in relatie fie

atunci cand efortul parintelui care ramane acasa nu este apreciat, fie cand acesta nu este ajutat.

„Parintii sacrifca din resursele personale pentru a se adapta si a fi mai prezenti in viata copilului.”
Andreea Chiru¬Maga, psiholog clinician, MindCare – Centrul de Psihiatrie si Psihoterapie

RELATIA CU TIMPUL

E firesc sa ne asteptam ca, odata cu aparitia celui mic, timpul petrecut cu el sa domine si sa „fure” din cel dedicat partenerului, iar de cele mai multe ori timpul individual sa fie mult sau chiar complet neglijat. Aceasta este una dintre situatiile care pot sensibiliza si chiar destabiliza relatia de cuplu. Daca cei doi se ajuta reciproc, au mai multe sanse sa se bucure de fiecare dintre cele trei moduri de repartizare a timpului. Un partener care se neglijeaza complet pe el insusi va ajunge atat de obosit, incat va avea sentimentul ca lipseste din propria lui viata, implicit din cea
de cuplu. De aceea, recomand de multe ori parintilor sa rezerve un timp special pe care sa si-l dedice lor insisi.

COMUNICATI, NU CRITICATI!

Ne cautam fericirea personala prin intermediul celuilalt partener de cuplu, iar asta este o problema, pentru ca daca unul dintre cei doi devine indisponibil, pentru celalalt este dificil sa caute fericirea in el insusi. Se intampla de multe ori la sedintele de terapie ca tatii sa fie criticati pentru lipsa de implicare in cresterea copilului, dar si de lipsa de prezenta in viata mamei. Desigur, acest lucru nu se iveste in toate relatiile, insa un aspect pe care de multe ori femeile nu-l observa este ca nu numai lor le este greu, ci si barbatilor. Aceasta schimbare de viata lasa
o amprenta semnifcativa in viata ambilor, dar in maniere diferite. Este indicat ca partenerii sa vorbeasca despre nevoile lor si sa le comunice cat mai clar, fara ca unul sa se astepte sa-i fie ghicite de catre celalalt.
Cei doi pot vorbi despre sarcinile cu care se simt confortabil si, in masura in care sunt in regula pentru ei, sa le imparta. Timpul si spatiul personal sunt importante. Ramaneti deschisi fata de nevoile celuilalt, pretuiti-va timpul petrecut impreuna! Este adevarat ca un copil activeaza roluri pe care niciunul dintre parteneri nu le-a mai avut, insa rolul de parinte presupune un set de valori si de sarcini pe care fiecare si-l stabileste in functie de ceea ce simte, de modelele si de experientele de viata. In acelasi timp, cuplul se poate pierde daca partenerii uita de celelalte roluri importante din vietile lor, cum sunt cele de iubit/a, sot/ie s.a.m.d.

„Daca cei doi se ajuta reciproc, au mai multe sanse sa se bucure de fiecare dintre cele trei moduri de repartizare a timpului. Un partener care se neglijeaza complet pe el insusi va ajunge atat de obosit, incat va avea sentimentul ca lipseste din propria lui viata, implicit din cea de cuplu.”
Andreea Chiru¬Maga, psiholog clinician, MindCare – Centrul de Psihiatrie si Psihoterapie

COPILUL SE CRESTE IMPREUNA, FACETI ECHIPA!

Indiferent cat de mult se iubesc cei doi parteneri, intre ei poate sa intervina un soi de concurenta, adica o poarta deschisa inspre conflict. Chiar daca nu este o regula, mama se ataseaza mai repede de copil, mai ales ca legatura ei emotionala cu cel mic incepe cu mult inaintea nasterii. Mi s-a intamplat frecvent ca la terapie sa cunosc parinti care simt si reactioneaza diferit la o situatie legata de copilul lor. Spre exemplu, mama tinde sa se implice si sa se ingrijoreze mai mult decat tatal. Statistic vorbind, s-a observat ca instinctul matern se dezvolta mai repede, comparativ cu cel patern. Asta explica de ce barbatii ajung sa interactioneze mai mult cu copiii lor atunci cand cei mici isi dezvolta capacitatea de a reactiona si de a raspunde la o serie de stimuli (zambesc, ganguresc, vorbesc, se deplaseaza). Cheia in aceste situatii sta in flexibilitate si in comunicare, doua aspecte pe care e bine ca partenerii sa nu le neglijeze si chiar sa le imbunatateasca cat pot de mult.

Al doilea aspect este legat de modul in care crestem copilul. Chiar daca formam un cuplu,
suntem – totusi – diferiti. Gandim diferit si poate ca nu intotdeauna avem aceleasi principii sau valori dupa care ne ghidam viata.
Cum insa copilul „ii priveste” pe ambii parinti, deci e nevoie de parerea amandurora despre ceea ce e mai bine pentru cel mic, incep sa apara neintelegerile. Aceasta diferenta poate fi accentuata si atunci cand asteptarile pe care partenerii le au unul de la altul nu sunt foarte bine lamurite, intrucat „celalalt ar trebui sa stie de ce am eu nevoie”.