- Produsele pentru sanatatea copiilor, ghid pentru parinti
- Mituri despre cresterea copiilor
- Sanatatea, o chestiune de vulnerabilitate in primul an
Recomand parintilor, inainte de a gresi, sa ia informatii medicale exacte
Cand devii parinte, constati, la un moment dat, ca alimentatia si tranzitul copilului incep sa-ti ocupe mai mult timp. „Copilul meu nu mananca”, „copilul meu vomita”, „are sau n-are scaun”... sunt preocupari firesti, care, in lipsa informatiilor specializate, devin obsesii si sunt sursa unor decizii gresite. Despre cum se stabileste granita dintre fiziologic si patologic, in ce conditii si, mai ales, cine stabileste, discutam cu sef lucrari dr. Cristina Becheanu, medic primar pediatrie, cu supraspecializare in gastroenterologie pediatrica.
text si foto: Victoria Donos
- Copiii mici vomita mult si des, spre disperarea parintilor. Cand aceasta voma este fiziologica, adica este normala, si cand trebuie sa ne alertam?
Inainte de a explica lucrurile, propun sa definim termenii, pentru ca nu orice pasaj al continutului gastric in afara cavitatii bucale inseamna varsatura. Trecerea continutului gastric in afara faringelui si a gurii, fara efort si involuntar, se numeste regurgitatie. Este fenomenul pe care-l intalnim la majoritatea sugarilor, dupa ce mananca sau cand plang.
Regurgitatia este fiziologica, o intalnim la 70% dintre sugari si dispare intre 12 si 24 de luni. Regurgitatiile sunt cele care sperie cel mai mult mamele. Sunt zgomotoase si frecvente. Regurgitatiile sunt patologice daca sunt abundente, daca afecteaza cresterea, copilul refuza alimentatia sau apar tulburari de somn si de respiratie.Atat voma, cat si regurgitatiile pot fi prezente in boala de reflux gastroesofagian, situatie in care continutul gastric ajunge la nivelul esofagului si se poate exterioriza sau nu, in sau din cavitatea bucala. Refluxul gastroesofagian poate sa fie fiziologic, pentru ca sfincterul care inchide esofagul nu este suficient de matur la sugar. Poate evolua spre patologic cand simptomele devin suparatoare pentru copil si afecteaza starea de bine, somnul, cresterea.
Varsatura este expulzia continutului gastric, este un act voluntar si se produce cu contractia musculaturii abdominale si a peretelui toracic, cu control din partea sistemului nervos central. Varsaturile pot sa apara in cadrul unor boli serioase sau intr-o indigestie.
- Diareea este un simptom care poate aparea frecvent la copiii pana la un an. Ce probleme poate ascunde aceasta?
Diareea este definita ca prezenta a peste trei scaune pe zi, cu consistenta scazuta, conform criteriilor Organizatiei Mondiale a Sanatatii.
Dar, in general, orice crestere a numarului de scaune fata de normalul individual, sau scaderea consistentei lor, se incadreaza in definitia de diaree. Sugarul alimentat la san poate avea intre sapte si zece scaune pe zi. Atat timp cat curba lui de crestere este ascendenta, nu trebuie sa ne facem griji. Daca diareea este insotita de febra, varsaturi, refuzul alimentatiei, atunci trebuie sa ne gandim la ea ca la o boala si sa cerem ajutorul unui specialist.
- Cand copilul are diaree, primul impuls al parintilor este sa o opreasca rapid prin tot felul de metode. De ce oprirea diareii fara un diagnostic poate fi periculoasa?
Este foarte important sa mearga la medic, iar cel mai bun lucru pe care-l poate face parintele este sa mearga cu scaunul sau sa pozeze scaunul. De multe ori, o mama este speriata si poate aprecia subiectiv lucrurile.
Cand vorbim de o diaree bacteriana, oprirea brusca a acesteia poate sa determine tulburari digestive severe. De ce? Pentru ca o diaree bacteriana va genera tulburari peristaltice mari, peretele intestinal face miscari rapide pentru a elimina agentul patogen, iar atunci cand prin diverse metode noi oprim aceasta peristaltica, se poate produce un sindrom de poluare intestinala prin inmultirea agentului patogen la nivel intestinal. Practic, agentul patogen ramane mai mult la nivelul intestinului, inlocuieste bacteriile benefice, si se produce poluarea intestinala, care poate chiar avansa intr-un sepsis cu punct de plecare digestiv. In consecinta, nu recomandam administrarea de medicatie care stopeaza diareea, pana nu stim etiologia.
- Deshidratarea vine, de regula, ca o consecinta a diareii la copil. Ce se intampla, de fapt, cand copilul este deshidratat si de ce n-ar trebui sa neglijam acest aspect?
Organismul sugarului are o concentratie de 70–75% apa, fata de organismul adultului, care are 60–65% apa. Suprafata corporala, pe unde se pierd lichide prin transpiratie, raportata la greutatea sugarului, este mult mai mare. De exemplu, un sugar de 3 kg are o suprafata corporala de 20 dm2, in timp ce unul de 6 kg are 30 dm2. Copilul pierde mult mai usor lichide prin transpiratie. Rinichii sunt imaturi si urineaza mult mai frecvent pentru a elimina substantele toxice, deci pierde mai multe lichide si pe cale renala.
Atunci cand are o boala diareica acuta si pierde lichide si electroliti, atat prin scaun, cat si prin varsaturi, apar dezechilibre hidroelectrolitice. Acestea se vor vedea in aspectul uscat al tegumentelor, aspectul limbii (acea limba cleioasa), copilul uda mai putine scutece, poate fi ori extrem de agitat, ori, dimpotriva, in formele severe, apatic, somnolent...
„Unii parinti aleg sa faca tot ce vad pe diverse site‑uri, pentru ca, astazi, sfaturi despre alimentatie poate sa dea orice blogger, vlogger, antrenor de fitness si orice mama care a crescut un copil. Din pacate, noi, pediatrii, nu reusim sa controlam aceste informatii.”
Sef lucrari Dr. Cristina Becheanu, Medic Primar Pediatrie, cu supraspecializare in gastroenterologie pediatrica, Spitalul Clinic de Urgenta pentru copii „Grigore Alexandrescu”
Un copil bolnav, care este la debutul unei diarei acute, nu mananca si poate refuza si lichidele. Mama trebuie sa incerce sa-l hidrateze, dandu-i cu lingurita cantitati mici de lichide. Daca nu reuseste, sa se adreseze unei camere de garda. Riscul de deshidratare este mult mai mare daca pierderile de lichide sunt si pe cale orala, si prin scaun, pentru ca ei nu pierd doar apa, ci si electroliti, ceea ce le tulbura echilibrul hidroelectrolitic si metabolismul global al organismului.
- Explicati-ne, pe scurt, ce sunt acesti electroliti si de ce sunt ei importanti?
Electrolitii sunt compusii, cum ar fi sodiul, potasiul, clorul, implicati in diverse procese ale organismului. Acestia se pierd prin deshidratare, motiv pentru care este important sa-i „punem la loc” cu ajutorul sarurilor de rehidratare. In cazul deficitului de electroliti, apar tulburarile severe de constienta, pana la convulsii si coma.
- De ce este important ca dupa o afectiune digestiva, cum ar fi enterocolita, infectia cu rotavirus sau virozele digestive, sa se restabileasca echilibrul intestinal?
Cand se reia toleranta digestiva, incepem, incet, cu o dieta scurta de tranzitie, cu mucilagiu de orez sau supa de morcovi. Daca avem certitudinea ca a fost o infectie virala, putem interveni cu un probiotic, pentru ca flora, in conditiile unei enteroviroze, se modifica.
Astfel, noi il ajutam cu bacterii bune sa isi refaca flora intestinala si, implicit, sa scada riscul de inflamatie a intestinului.
Daca este vorba despre o diaree bacteriana, atunci inflamatia este data de un microb, iar pentru aceasta etiologie este obligatoriu sa identifici cat mai repede microbul si sa administrezi un antibiotic. Pentru prevenirea diareii asociate antibioticului, putem recomanda un probiotic.
- Constipatia este iarasi o problema care creeaza anxietate la parintii cu copii mici. Cand discutam despre constipatie?
Un sugar alimentat la san poate avea zece scaune pe zi sau un scaun la sase-sapte zile, ambele situandu-se in limitele largi ale normalului. Aceasta nu este constipatie, fiind patternul unui sugar normal, alimentat la san.
Urmarim strict daca ia in greutate. In 1% din cazuri, constipatia este organica si se datoreaza unor malformatii sau apare in cadrul unei boli (endocrine, metabolice), insa in restul cazurilor este functionala.
Ce inseamna functional? Organismul functioneaza perfect normal, insa daca alimentatia nu e adecvata sau in anumite stari emotionale, cum ar fi renuntarea la pampersi, inlocuirea bonei, plecarea mamei la serviciu, toate acestea ii pot provoca o nemultumire, iar aceasta poate conduce la constipatie. Conform definitiei actuale, constipatia inseamna mai putin de doua scaune pe saptamana sau emiterea unui scaun voluminos care provoaca durere. Cel mai important lucru in constipatie, la varsta mica, este educarea reflexului de defecare si o dieta echilibrata. Asta inseamna ca fiecare mama trebuie sa stie ca dupa fiecare masa voluminoasa, copilul trebuie invatat sa stea cateva minute pe olita. Este pozitia care favorizeaza golirea rectului si eliminarea materiilor fecale, iar acesta este un reflex conditionat, un reflex care trebuie invatat.
Deci, in afara de o dieta bogata in lichide, bogata in fbre, conform recomandarilor pentru o diversifcare corecta, educarea defecatiei, punandu-l la olita, este esentiala.
- In ce conditii se recomanda laxativele la copil?
Nu agream administrarea de laxative la copii, ci alimentatia echilibrata si bogata in fibre.
Laxativele se dau pentru situatii de urgenta, pe perioade scurte, si in niciun caz nu recomandam folosirea laxativelor, in mod uzual, la sugar si la copilul mic.
- Cand devenim parinti, mai ales daca este pentru prima data, ne scapa unele greseli. Care ar fi un top al greselilor pe care le fac parintii si care pot duce la probleme digestive la copil?
Din punctul meu de vedere, locurile intai, al doilea si al treilea din acest top sunt ocupate de increderea foarte scazuta in personalul medical. Unii parinti aleg sa faca tot ce vad pe diverse site-uri, pentru ca, astazi, sfaturi despre alimentatie poate sa dea orice bloger, vloger, antrenor de fitness si orice mama care a crescut un copil. Din pacate, noi, pediatrii, nu reusim sa controlam aceste informatii.
Eu recomand parintilor, inainte de a gresi, sa ia informatii medicale exacte.
- In legatura cu dezinformarea, ce alte comportamente ati mai observat?
Din lipsa de comunicare cu medicul de familie, cu pediatrul, parintii ajung foarte repede la camera de garda pentru simptome minore sau foarte recent instalate. Din nefericire, acolo asteptand sa intre la consultatie vin in contact cu inca 30–40 de copii, dintre care unii sigur au boli virale sau bacteriene, deci este un risc mare sa se contamineze cu ceva.
Intelegerea nevoilor copilului este un aspect asupra caruia as vrea sa insist.
Parintii isi doresc ca micutul sa manance cat au hotarat ei si exact la orele pe care le-au hotarat. Recomandarea noastra e sa respecte senzatia de foame si de satietate a copilului lor, sa invete ca, atunci cand inchide gura si refuza, nu trebuie insistat. In debutul unei boli sau al eruptiei dentare, sa nu insiste cu un aliment, ci sa gaseasca alternative, eventual lapte. Nu se intampla nimic daca micutul nu mananca legumele la ora 13 si prefera o masa de lapte!
Sa nu ne incapatanam sa dam copilului un aliment, atunci cand el nu-l mai vrea.
De exemplu, gustul legumelor verzi usor amare nu este chiar usor de acceptat de catre copil. Nu trebuie sa insistam eroic, putem introduce cantitati mici in legumele preferate.
- Care este regimul alimentar al unui copil, diversificat, care a avut o problema digestive acuta? Il hranim doar cu paine prajita si cu orez?
Un copil care a trecut printr-un episod de diaree acuta primeste in primele zile aceasta dieta restrictiva, cu paine prajita, orez, carne, insa recomand sa nu se prelungeasca doar din dorinta de a obtine imediat un scaun perfect normal. Pentru a se reface, intestinul are nevoie de un aport de proteine de buna calitate, glucide, lipide. Prelungirea unei alimentatii restrictive, doar pentru ca vrem sa obtinem scaunul perfect, lungeste episodul de boala.
- Ce inseamna dieta sanatoasa si de ce este importanta in aceasta perioada?
Primele 1.000 de zile sunt cele mai importante. Aceasta e perioada cu cel mai accelerat ritm de crestere, creierul se dezvolta cel mai mult in aceste prime luni de viata, iar pentru a sustine aceasta dezvoltare, copiii au nevoie de alimente de foarte buna calitate, intr-un amestec optim. Asta inseamna ca trebuie sa le oferim proteine de buna calitate si n-as vrea sa uitam ca proteinele animale contin toti aminoacizii esentiali necesari cresterii, in comparatie cu cele de origine vegetala, care au o valoare biologica mai scazuta. Totodata, o masa bogata in proteine, asa cum se obisnuieste in traditia noastra, nu inseamna ca este si in regula. Orice gram de proteina trebuie sa aiba aport caloric adus de lipide si glucide, pentru a fi digerat si asimilat. Sa nu uitam ca mai avem nevoie de oligoelemente, vitamine, minerale, fibre, iar pe astea le luam din fructe si din legume.
„Respectati foamea si satietatea copiilor; nu le dati sa manance foarte mult doar pentru ca trebuie.”
Sef lucrari Dr. Cristina Becheanu, Medic Primar Pediatrie, cu supraspecializare in gastroenterologie pediatrica, Spitalul Clinic de Urgenta pentru copii „Grigore Alexandrescu”
Sa avem grija la surse sa fie sigure si, daca se poate, din culturi bio.
Respectati foamea si satietatea copiilor; nu le dati sa manance foarte mult doar pentru ca trebuie; fiecare copil are ritmul lui propriu de dezvoltare. O dieta sanatoasa si un stil de viata sanatos se invata in primii ani de viata si se continua cu o viata de adult sanatoasa.