- Impactul psihologic al infertilitatii
- Mituri despre infertilitate
- Ce solutii avem cand ne confruntam cu infertilitatea
Cand vrei sa-ti urmezi visul de a fi parinte
Interviu cu Dr. Carmen Ianiotescu, medic specialist in obstetrica-ginecologie cu supraspecializare in reproducere umana asistata.
Reproducerea umana asistata se refera la ansamblul investigatiilor si tratamentelor medicale, precum si al tehnicilor de laborator folosite in scopul tratarii infertilitatii. Acestea pot lua mai multe forme, de la stimularea ovariana la inseminarea intrauterina si FIV. Romania recupereaza in ritm accelerat decalajul pe care-l are la acest capitol fata de alte tari din UE, oferind pacientilor servicii medicale tot mai performante si posibilitatea de a colabora cu medici care au acumulat deja o experienta bogata in tratarea infertilitatii.
- Care sunt principalele cauze ale infertilitatii? Cat de mult influenteaza stilul de viata modern infertilitatea?
Principalele cauze ale infertilitatii feminine sunt: ocluzia trompelor uterine, endometrioza, anovulatia, sindromul ovarelor micropolichistice si rezerva ovariana redusa. Infertilitatea masculina incepe sa devina din ce in ce mai frecventa, fiind cauzata, in principal, de oligoastenoteratozoospermie (concentratia mai scazuta a spermatozoizilor – oligo, motilitatea mai scazuta – asteno, morfologia normala redusa – terato), de probleme de erectie sau ejaculare ori de patologii prezente (atrofie testiculara, varicocel, hidrocel, prostatite cronice).
Din cauza stilului de viata modern, in care primeaza partea profesionala, multe cupluri amana obtinerea unei sarcini dupa 36 sau chiar 40 de ani, fara a tine cont de faptul ca, dupa aceasta varsta, sansa de a obtine o sarcina este in scadere, iar riscul de anomalii cromozomiale ale fatului este foarte crescut. Dupa 36 de ani, calitatea ovocitelor este de obicei scazuta, la fel si rezerva ovariana.
Sedentarismul si alimentatia dezechilbrata, de tip fast food, pot influenta negativ obtinerea unei sarcini, prin aparitia supraponderalitatii si a obezitatii. Tesutul adipos in exces influenteaza negativ parametrii hormonali feminini, ducand la tulburari de ovulatie, iar barbatii se pot confrunta cu modificari negative ale valorilor spermogramei. Alimentatia nesanatoasa scade aportul de antioxidanti, ceea ce influenteaza negativ calitatea ovocitelor si spermatozoizilor.
- Dupa timpul de asteptare normal, care sunt primii pasi pe care un cuplu infertil trebuie sa ii faca?
Pentru cuplurile de sub 35 de ani, timpul de asteptare este de 1 an, iar pentru cele de peste 36 de ani sau care sunt diagnosticate deja cu anumite tulburari in sfera genitala, timpul de asteptare este de 6 luni.
Daca in aceasta perioada nu apare o sarcina, cuplul ar trebui sa se prezinte pentru o consultatie la un medic specialist in infertilitate. Dupa verificarea istoricului cuplului se vor prescrie investigatii pentru ambii parteneri, cu scopul de a gasi cauza infertilitatii si pentru a putea recomanda, in mod corect, o procedura de reproducere umana asistata.
- Care sunt investigatiile medicale care se impun atat pentru femei, cat si pentru barbati? Recomandati teste genetice?
Femeile vor incepe investigatiile cu analize generale, analize hormonale, examinari ecografice si verificarea permeabilitatii tubare: histerosonografie sau histerosalpingografie. Ulterior, investigatiile se pot completa cu analize mai amanuntite – analize genetice, histeroscopie/laparoscopie exploratorie, consulturi de alte specialitati (endocrinologie, hematologie, cardiologie, genetica).Barbatii vor efectua spermograma, spermocultura, test Halosperm, test MAR (mixed antiglobulin reaction) – un test care determina anticorpii antispermatici, analize generale si virale, consult urologic si ecografie testiculara, analize genetice, daca este cazul (in caz de azoospermie, adica lipsa totala a spermatozoizilor, sau in caz de afectare severa a spermogramei).
- Care sunt principalele metode de tratare a infertilitatii? Care este diferenta intre ele si cand este recomandata fiecare dintre aceste proceduri?
In cazurile in care situatia medicala permite, recomandam, ca prima intentie, inseminarea intrauterina. Aceasta consta in introducerea probei de sperma tratate in laborator in uterul femeii, in apropierea ovulatiei. Rata de succes a inseminarii intrauterine este de 10-15% si se recomanda in cazurile in care cel putin o trompa uterina este permeabila, ovulatia prezenta, iar proba de sperma sa aiba doar usoare modificari.
Fertilizarea in vitro este o procedura complexa si se recomanda ferm in cazurile in care ambele trompe uterine sunt blocate, in cazuri de endometrioza, rezerva ovariana scazuta, cand parametrii spermatici sunt sever afectati sau in caz de infertilitate idiopatica (de cauze necunoscute), dupa multi ani de incercari. Aceasta consta in efectuarea unei stimulari ovariene controlate, urmata de o punctie ovariana pentru ca ovocitele sa fie extrase din foliculii ovarieni, apoi evaluate in laborator si in final fertilizate cu sperma de la partener. Exista fertilizare in vitro standard sau prin injectare intracitoplasmatica de sperma – ICSI. Rata de succes este de aproximativ 35-45%. In anumite situatii, se poate apela la ovocite donate sau sperma donata pentru efectuarea procedurii. In aceasta situatie, rata de succes este de 70%.
„Medicina reproductiva este o supraspecializare deosebita, care aduce cele mai mari satisfactii pe care un medic ginecolog le poate avea, acelea de a ajuta la indeplinirea unui vis mult asteptat – un copil.”
- Recomandati suplimente pentru imbunatatirea fertilitatii masculine si feminine?
Da, in anumite situatii se recomanda suplimente pentru imbunatatirea calitatii ovocitelor: coenzima Q10 –ubiquinol, vitamina E, vitamina C, iar in scopul pregatirii pentru sarcina se administreaza acid folic/folati sau alte vitamine prenatale. Pentru imbunatatirea parametrilor spermatici se recomanda coenzima Q10 – ubiquinol, resveratrol, omega 3-6-9, N-acetil-cisteina, zinc, vitamina C sau complexe de vitamine speciale pentru barbati.
- Care sunt factorii de care depinde reusita fiecarei tehnici de reproducere asistata (ART)?
In primul rand, recomandarea tipului de procedura trebuie sa fie corect stabilita. De multe ori, cuplurile considera ca inseminarea intrauterina este o procedura simpla si relativa ieftina, insa, daca nu este recomandata de medic, din cauza problemelor medicale existente, rezultatul va fi negativ. Un alt factor important care poate influenta sansele de obtinere a unei unei sarcini este varsta femeii. Cu cat varsta femeii este mai mare de 36 ani, cu atat sansele scad. De asemenea, rezerva ovariana, prezenta fibroamelor uterine, a polipilor endometriali sau calitatea slaba a parametrilor spermatici pot influenta sansele de reusita.
- Care sunt costurile aferente procedurilor de fertilizare?
Costurile unei proceduri de fertilizare in vitro pot varia intre 2.600 si 3.500 euro, la acestea adaugandu-se pretul investigatiilor medicale premergatoare procedurilor, precum si pretul tratamentelor, care nu sunt de neglijat, situandu-se intre 1.500 si 2.500 de euro. Unele clinici desfasoara programe interne, venind in ajutorul pacientilor cu costuri mai reduse, unele primarii din tara au de asemenea programe si deconteaza partial procedura de fertilizare in vitro, iar la nivel national exista Subprogramul National de FIV, care de asemenea deconteaza partial procedura.
- Din perspectiva dumneavoastra, care sunt considerentele de ordin medical pentru care recomandati incetarea tratamentelor de fertilitate?
Exista anumite situatii in care cuplurile efectueaza multiple proceduri de FIV, insa rezultatele in urma acestora sunt dezastruoase: nu se pot extrage ovocite, ovocitele sunt toate imature sau degenerate, nu se fertilizeaza sau toti embrionii se opresc in evolutie si nu se mai poate efectua embriotransferul. Dupa o singura incercare soldata cu esec nu se poate trage o concluzie, insa daca dupa 3-4 proceduri rezultatele sunt aceleasi, este necesar ca si cuplul sa se opreasca din acest tip de proceduri si sa se orienteze catre o procedura cu ovocite sau sperma donate. In cazul esecului repetat de implantare, dupa un numar mare de embriotransferuri nereusite cu embrioni de calitate foarte buna (in jur de 10), se poate lua in considerare apelarea la mama surogat.