„Imbatranirea, un termen pe care trebuie sa-l integram in ciclul de viata”

In diferite etape ale vietii, fiecare dintre noi vede si percepe altfel imbatranirea. Daca la inceput o vedem ca pe ceva indepartat, pe masura ce avansam in varsta si incep sa se produca unele schimbari, imbatranirea devine o realitate fireasca, de care nu putem sa ne ascundem si care poate arata numai asa cum ne-o construim noi.

text: Sanda Lepoiev, Psiholog clinician principal, psihoterapeut de orientare psihanalitica, Mindcare

Confruntarea cu varsta este o chestiune de atitudine individuala, dar si de men­talitate sociala. Exista per­soane care, inca tinere din punctul de vedere al varstei cronologice, traiesc intens spaima de imbatranire, dupa cum sunt si persoane, de 40–80 de ani, care fac totul pentru a nega avansarea in varsta. Este, fara indo­iala, importanta distinctia intre a opune rezistenta discriminarii sau stereotipurilor legate de varsta si a opune rezistenta imbatranirii si varstei in sine. Cea dintai des­chide o cale cu un potential generos de dezvoltare si schimbare, a doua o inchide impingandu-ne catre o recuperare imposibila a ceva ire­cuperabil. Pentru ca imbatranirea este un proces inevitabil, si asta daca suntem norocosi: imbatranim permanent, este un proces care se desfasoara de-a lungul intregu­lui ciclu al vietii si care priveste atat aspecte fizice, psihice, cat si emotionale.

Acceptarea imbatranirii implica regrete, pentru ca exista inevitabil pierderi asociate acestui proces, fie ca este vorba de ceva functional, de moartea prietenilor, a rudelor, fie de recunoasterea propriei disparitii. Dar daca regretele sunt desigur dure­roase, ideea ca imbatranirea nu este altceva decat o traiectorie a decli­nului este incredibil de inselatoare. A nu accepta imbatranirea inseamna a o trai doar in mod nefericit.

SE POATE IMBATRÂNI FRUMOS?

Nu exista o reteta pentru a imbatrani frumos; dimpotriva, ar trebui sa ne eliberam de ideile preconcepute despre cum o persoana in varsta, sau chiar una tanara, ar trebui sa arate, sa vorbeasca sau sa traiasca. Psiha­nalistul Donald Winnicott spunea ca a trai creativ implica sa pastrezi ceva personal care este negresit al tau. Exista o continuitate intre sinele nostru tanar si cel batran, fara sa ignori greutatile batranetii: rama­nem noi insine de-a lungul vietii. Si mai mult decat atat, imbatranirea ofera ocazia de a deveni intr-o mai mare masura noi insine, mai bine individualizati, poate fi in orice etapa a vietii benefica. Cand imbatranim, trebuie sa ne acceptam pe noi insine si sa construim viata care ne-a mai ramas acceptand diminuarea inevi­tabila a propriilor forte. Acceptarea inteligenta a semnelor de imbatra­nire se petrece in functie de cultura personala, de mediul in care traiesti, de modelele pe care le-ai avut in viata, de maturitatea spirituala si, poate nu in ultimul rand, de umor.

Nu exista un model de „a imbatrani frumos”. Desi este poate ca un cliseu, acesta contine si ceva adevarat; intalnim poate tineri batraniciosi, dar si batrani pe care ii simtim inca tineri, si asta pentru ca fiecare dintre noi creste si se maturizeaza in felul lui, unic. Timpul actioneaza non­liniar, cu atat mai mult in secolul in care traim. In urma cu 300 de ani, o persoana de 40 de ani era consi­derata batrana, astazi aceasta este in plina putere. Cine stie cum vor arata lucrurile peste inca 100 de ani? Dar principiul va ramane probabil acelasi, a ramane consecvent cu tine insuti, indiferent de provocarile sau de incercarile fizice, emotionale, men­tale la care suntem supusi. Cat timp mentinem spiritul viu, ne mentinem la fel de tineri ca la 30 de ani.

Prin urmare, intrebarea este mai degraba cum ar trebui sa traim si nu cum ar trebui sa ne pregatim pentru imbatranire. Pentru cei mai multi, cresterea si maturizarea sunt castigate cu greu si reprezinta o sursa de satisfactie, la care in niciun caz nu am vrea sa renuntam. Ne bucuram de sinele nostru mai matur, recunos­catori ca am reusit sa ne dezvoltam. Cei care imbatranesc frumos sunt cei care calatoresc prin viata cu cat mai putine din ideile preconcepute pe care si le-au facut in alta etapa a vietii si care au devenit oarecum nepotrivite in faza ulterioara, adica cei capabili de o anumita suplete a spiritului, deschisi si curiosi in lega­tura cu asaltul noului.

FRICA DE IMBATRÂNIRE SI CUM O GESTIONAM

Ceea ce ii sperie poate cel mai mult pe cei care nu sunt inca in varsta este convingerea ca imbatranirea ne face sa ne pierdem vitalitatea. Nu ne putem amagi, majoritatea oamenilor descope­ra ca nivelul lor de energie se schimba, pe masura ce imbatranesc, si ca trebu­ie sa invete sa-si adapteze ritmul. Dar vitalitatea fizica si cea mentala, chiar daca ar putea fi legate, nu sunt deloc acelasi lucru. Ideea ca apetitul pentru viata este in declin odata cu trecerea anilor este cu totul gresita.

Ce am avea totusi de facut? Ar trebui sa ne cultivam calitati care se vor putea aprofunda si imbogati de-a lungul vietii; aceste calitati difera de la o persoana la alta, dar pentru majoritatea implica gasirea unor surse de sens durabile: in domeniul profe­sional sau in relatiile cu ceilalti, prin pasiuni sau contributii in societate; prin a ajunge la o cunoastere de sine; prin dezvoltarea capacitatii de a iubi oamenii, idei sau experiente; prin cultivarea dorintei de a invata lucruri noi si interesante; prin mentinerea capacitatii de a fi surprins, curios sau stimulat de cotidian. O cercetare despre predictorii longevitatii, efec­tuata la Universitatea Brigham Young de Julianne Holt-Lunstad, pe zeci de mii de persoane de varsta mijlocie la distanta de 7 ani, a plasat pe pri­mele doua locuri ca factori de longe­vitate integrarea sociala si relatiile apropiate si doar pe ultimele exercitiul fizic, obezitatea si dietele.

„Cei care imbatranesc frumos sunt cei care calatoresc prin viata cu cat mai putine din ideile preconcepute pe care si le-au facut in alta etapa a vietii si care au devenit oarecum nepotrivite in faza ulterioara”

Sanda Lepoiev, Psiholog clinician principal, psihoterapeut de orientare psihanalitica, Mindcare

Exista numeroase studii si cerce­tari psihologice care demonstreaza ca mintea noastra se schimba, dar ramane elastica de-a lungul vietii, ca modul de folosire a informatiilor noi sau stocate in memorie difera odata cu varsta, dar nu doar in sensul unor pierderi, ci si in acela al unor cresteri. Studii realizate la Universitatea din Cambridge pun la indoiala ideea imbatranirii cognitive ca proces universal de degradare progresiva inevitabila; in realitate functiile cognitive raman stabile de-a lungul vietii adulte la majoritatea persoane­lor. Mintea poate continua sa se dez­volte, mai ales cand este stimulata de exercitiul fizic. Limitand batranii la viata sedentara, imobila, alegem calea grabirii declinului.

Lucrurile ar arata cu totul diferit daca am inlocui cuvantul imbatranire cu cel de crestere sau devenire. Terme­nul „imbatranire” a devenit in lumea contemporana contaminat de teama si chiar de dispret si ajungem chiar pana la a incerca sa ne dispensam de el. Ar fi de dorit sa incercam sa-l revalorizam, sa-l curatam de intelesurile lui amenintatoare si nocive si sa-l integram in ciclul de viata. Pentru ca a imbatrani inseamna, de fapt, a trai, iar a lupta impotriva varstei nu inseamna decat a lupta impotriva vietii ca atare. Ar trebui sa putem nutri mai mult respect pentru propria crestere, dez­voltand capacitatea de a intampina sinele care imbatraneste cu placere si realism, deopotriva.