Depresia netratata duce la pierderea neuronilor

Sanatatea mintala este, poate, printre cele mai sensibile zone. Acoperite de tacere, rusine, stigmatizare, suferintele psihice sunt o realitate in care poate ajunge oricare dintre noi. Suportul unui psihiatru este esential in acest caz pentru ca in problemele de sanatate mintala e greu sau imposibil sa reusim fara acesta. Despre psihicul uman si suferintele sale, discutam cu conf. univ. dr. Daniel Vasile, medic primar psihiatrie, sef sectie Psihiatrie, Spitalul Universitar de Urgenta Militar Central „Dr. Carol Davila”, Bucuresti

• Psihicul uman este unul dintre cele mai neintelese sisteme, poate invizibile, ar spune unii, iar bolile acestuia sunt privite aparte. Cum e sa lucrezi cu bolile psihicului uman?

Psihicul este vizibil, insa nu se poate obiectiva. Totusi, tinand cont de toate descoperirile ultimilor 50 de ani, am reusit sa-l cunoastem si sa-l intelegem mult mai bine. Stim astazi mecanismele prin care se produce o boala psihica in functie de tratament. Suna paradoxal, dar in psihiatrie s-a pus carul inaintea boilor. De exemplu, in anii ’50 au aparut antipsihoticele. Acestea se administrau si aveau eficienta, insa oamenii de stiinta au inteles mai tarziu cum se produc anumite boli, cum ar fi schizofrenia. Legand un antipsihotic de un radioligand, au vazut ca aceasta afectiune se produce printr-o hiperactivitate dopaminergica intr-o anumita zona a creierului, numita tract mezolimbic.
Deci, stiam medicamentul si acum am aflat mecanismul bolii. In medicina somatica, de regula se stie mecanismul care genereaza boala, apoi se descopera tratamentul.

• Se folosesc in psihiatrie investigatiile/analizele de laborator?

In psihiatrie, investigatiile si analizele de laborator nu au un rol atat de important ca in alte boli. Totusi, daca avem un pacient cu schizofrenie, investigatiile imi aduc informatii de doua feluri: despre potentiala evolutie, care poate fi defavorabila, daca are si niste modifcari, cum ar fi o hidrocefalie si o atrofe corticala, respectiv care este raspunsul terapeutic, daca pacientul are cele doua modifcari. Analizele de sange sunt folosite doar ca diagnostic de excludere.
Revenind la exemplul despre schizofrenie, analizele ma ajuta sa verific daca nu este o afectiune organica, daca n-a consumat substante halucinogene sau daca nu avem o encefalita sau o meningoencefalita.
Avem niste piste, mergem pe ele pentru a exclude eventualele afectiuni organice. In psihiatrie, poti sa gresesti pe doua cai: prin hiperprudenta, crezand ca este o boala mult mai severa si aplicand un tratament care poate nu se justifca, sau prin neglijenta, ceea ce este mai grav, sa fie o afectiune somatica mult mai complicata, iar tu sa-l tratezi ca pe o depresie sau o tulburare psihosomatica, iar pacientul sa aiba o encefalita care, netratata, sa aiba un sfarsit letal.

• Cand ar fi bine sa mergem la un consult psihiatric?

Buna intrebare! Oamenii au, in general, prejudecati si fug de psihiatru. Merg la neurolog, pentru ca prefera o boala palpabila, organica, sau merg la psiholog, pentru ca pare mai „soft” problema lor. Exista o teama de stigmatizare. „Ce va crede lumea?” Oamenii asociaza psihiatrul cu nebunia, ceea ce nu este adevarat. Nu orice depresie este nebunie.
Exista un element-cheie care ne indruma la psihiatru si acesta intervine atunci cand functionalitatea sufera. Nu pot sa ma concentrez la serviciu, nu pot avea grija de copii, sunt irascibil, nu pot sa dorm... toate astea duc la o disfunctionalitate si ar fi cazul sa mergem la un psihiatru.
La noi, de regula pacientii vin adusi de familie, insa este destul de tarziu de la debutul bolii.

• Care sunt preconceptiile referitoare la psihiatru si la tratamentele prescrise de acesta?

In primul rand, se spune ca Xanaxul si alte benzodiazepine dau dependenta. Nu este adevarat, doar administrarea indelungata, dupa unii, 6 luni, dupa altii, 8 luni, ar putea determina o dependenta.
Se spune ca antidepresivele ar exacerba suicidul, ceea ce iarasi este un nonsens.
Pacientul vine si-mi spune ca a citit in prospect. Si atunci trebuie sa explic ca antidepresivul se administreaza pentru o boala numita depresie. Aceasta se manifesta prin ideatie si comportament suicidar. Daca, in timpul testarii medicamentului, unul dintre pacienti a avut unul dintre aceste comportamente, producatorul este obligat sa scrie in prospect. Nu e ca si cum medicamentul da acest comportament, ci boala de fond.
Un alt mit: antidepresivele te-ar transforma in leguma. Nu este deloc asa. Avem pacienti care merg pe tratamente de ani intregi.
Depresia netratata poate sa duca la invalidare. Sunt studii clare care arata ca daca nu tratam o depresie, pierdem neuronii. Atunci, o depresie netratata poate sa ma deterioreze cognitiv. Asta, chiar daca sunt o persoana tanara si activa. Pacientii asteapta rezultate imediate, ca in medicina somatica. Am dat pastila pentru febra si a trecut. In tratamentul psihiatric, efectele incep sa apara in doua, trei saptamani, iar tratamentul se ia cel putin 6 luni.

• Cand vorbim despre un pacient ca are o tulburare psihica?

Stabilim daca ne confruntam sau nu cu o tulburare psihica in primul rand analizand normalitatea din acea colectivitate sau populatie. Vorbim aici despre culturi si populatii. Daca la mine in cabinet se prezinta un cetatean european infigand ace in papusele, practici specifce culturii voodoo, as spune ca ma confrunt cu o tulburare psihotica. Daca ma raportez la Caraibe si cultura de acolo, aceste practici nu tin de domeniul patologicului.
Daca ne uitam la noi, in mediul suburban sau rural avem acele farmece. Sunt tot felul de practici prin care se „leaga si dezleaga” cununii, farmece de dragoste etc. Acestea tin de subcultura, nu de boala, de patologie. Intotdeauna, ne raportam la cultura grupului.

• As vrea sa ne oprim in aceasta discutie si asupra depresiei, o boala pe care tindem sa o privim cu o oarecare superficialitate. Care este diferenta dintre tristete si depresie?

Atunci cand ne referim la o boala psihica, trebuie sa ne gandim la functionalitate.
Tristetea este indusa de o cauza care poate fi separarea de cineva apropiat, doliu, pierderea locului de munca etc.

In depresie vorbim si despre acesti factori, deci poate fi depresie reactiva, sau poate fi vorba despre niste factori endogeni, o persoana care nu are vreo grija si care deodata nu se mai bucura de nimic, nu mai poate sa doarma, sa manance, nu se mai bucura de lucrurile pe care le facea in mod obisnuit. La acestea se adauga afectarea functionalitatii: in depresie, este dificil sa-ti mai indeplinesti sarcinile sociale, familiale sau de serviciu. Putem vorbi despre o depresie daca aceste simptome se mentin cel putin 14 zile.
O tristete, de regula, este reactive si in timp se rezolva, fata de depresie, care nu se amelioreaza fara terapie, dimpotriva, se inrautateste.

• ​​Ce facem cand suspectam ca sufera de depresie cineva apropiat?

Incercam sa-l directionam catre un psiholog sau un psihiatru. Apoi, incercam sa-l sustinem. Nu recomandam incurajarile de genul „hai, mai, nu esti in stare sa treci peste asta, mamaliga, ai doi metri si te lasi dus de evenimente!”. Impactul este mult mai traumatizant si-i facem un deserviciu.
Depresia este o boala biochimica. E ca si cum i-ai spune unui diabetic „vezi ca ai glicemia 300, secreta si tu mai multa insulina”. La fel si in depresie. Ii spunem pacientului „secreta si tu mai multi neurotransmitatori, sa scada depresia asta.
Un pic de noradrenalina, sa fi mai atent, un pic de serotonina sa nu te gandesti la moarte si un strop de dopamina, sa te bucuri de ce te bucurai si inainte“.

• Care este rolul neurotransmitatorilor in depresie?
  

Implicarea neurotransmitatorilor in producerea depresiei o si face boala biochimica. Dezvoltarea psihofarmacologiei ne-a ajutat sa intelegem ca depresia se produce prin scaderea acestor neurotransmitatori: serotonina, dopamina si noradrenalina. Deficitul de serotonina este responsabil de ideatia suicidala, de comportamentul impulsiv.
Noradrenalina este implicata in component cognitiva a depresiei, adica de lipsa atentiei, a motivatiei. Dopamina, de incapacitatea de a te bucura. Nu gasesti placere in nicio activitate pe care o faceai inainte.

• Se pot doza acesti neurotransmitatori?

Pentru a fI relevant rezultatul, dozarea ar trebui sa se faca din anumite tracturi nervoase, nu din sange si nici din lichidul cefalorahidian. Sunt afectiuni, cum este schizofrenia, unde intr-o parte avem hiperactivitate dopaminergica si in alta parte avem hipoactivitate, cum ar fI la nivelul cortexului prefrontal. Sunt medicamente care printr-o singura molecula actioneaza in asa fel incat acolo unde activitatea este ridicata
o scade si acolo unde este scazuta o ridica.

• Ce-i putem face noi, familia si apropiatii, unui depresiv, atunci cand acesta are ganduri suicidare?

Aceasta reprezinta o urgenta. Familia nu poate sa se uite indiferenta cand cineva spune ca „viata n-are rost”, „la ce bun sa ma mai zbat”. E bine ca familia sa-l duca la un psihiatru si sa-l interneze. Chiar daca pacientul refuza, familia poate sa-l interneze nonvoluntar. Nu putem asista neputinciosi la o tentativa care poate sa reuseasca.

• Ce se intampla in momentul in care ajungem la psihiatru?

Urmeaza un interviu psihiatric, o discutie prin care noi incercam sa aflam mai multe lucruri despre starea pacientului. Pentru a ne contura un tablou, luam in calcul si lucrurile nespuse, dar care se pot vedea. De exemplu, intr-o depresie vom vedea ca pacientul este incercanat, daca acesta a slabit, iar hainele atarna pe el, daca are capul si umerii lasati. Apoi, discutam si cu familia sau cu insotitorul pacientului.
In depresie, pacientul sufera, iar povestindu-ti despre necazurile sale, ii reincalzesti suferinta. Daca omul sufera, faptul ca-ti povesteste trairile il face sa sufere in plus.
De aceea discutia se realizeaza in anumite conditii, este o relatie care se stabileste intre medic si pacient. Ulterior, se planifica niste pasi in legatura cu initierea terapiei. E bine ca terapia sa fie initiata in spital, pentru ca pacientul poate avea unele efecte adverse si poate renunta usor. In spital, monitorizandu-i starea, putem sa venim cu medicatie corectoare.

• Batranetea vine si cu o degradare a sistemului psihic? De ce creste incidenta acestor boli odata cu inaintarea in varsta?

Suntem programati sa avem niste pierderi neuronale, iar in boala Alzheimer se intampla ceva, zicem noi, ciudat. Incepem sa pierdem neuroni pe care trebuia sa-i pierdem mai tarziu. Ne nastem cu un numar de neuroni si, pe masura ce avansam in varsta, pierdem treptat din ei. Unii sunt programati sa moara la 40 de ani, altii, la 50, altii, la 70 si altii, la 80. Ce se intampla cand mor mai devreme neuronii care erau programati sa moara mai tarziu? Raman cei nepregatiti. Asta se intampla in Alzheimer, daca ar fi sa explicam foarte pe scurt.
Imbatranirea normala, in care toti mai uitam cate ceva, si imbatranirea patologica sunt date de doua lucruri: varsta si, respectiv, Alzheimer. Avem pacienti si de 50 de ani cu aceasta boala, in timp ce in procesul normal de imbatranire incepem sa pierdem din capacitatile mnezice in jurul varstei de 80 de ani. Alzheimerul este o drama atat pentru cel care sufera de aceasta boala, cat si pentru familie.

„Depresia este o boala biochimica. E ca si cum i‑ai spune unui diabetic «vezi ca ai glicemia 300, secreta si tu mai multa insulina»”
Dr. Daniel Vasile, Medic Primar Psihiatrie, Sef sectie Psihiatrie, Spitalul Universitar de Urgenta Militar Central „Dr. Carol Davila”, Bucuresti

• Cum putem ajuta persoanele cu Alzheimer?

Obiectivul este sa le imbunatatim calitatea vietii si sa incetinim procesul bolii. Ajuta mult nivelul cognitiv pe care-l are persoana. Am avut un pacient, profesor universitar, care la 70 de ani preda. Boala a evoluat lent si datorita faptului ca pacientul era activ. Declicul s-a produs cand acesta a suferit o interventie chirurgicala abdominala, care a necesitat anestezie generala. Dupa acest moment, nu mai reusea
nici sa se incheie la camasa.

• Cum putem pasi in aceasta varsta cu luciditate, fara a fi afectati de problemele cognitive?

Recomandam exercitii de memorie, integrame sau alte activitati intelectuale. In general, odata cu iesirea la pensie, prin dezinvestirea sociala, pacientii fac o depresie sau se indreapta catre o tulburare deteriorativa. Din acest punct, statusul psihic se poate deteriora rapid.

• In ce masura se poate discuta in psihiatrie de preventie? Se poate face preventie?

Evident ca putem sa facem. In primul rand, elementul-cheie este medicul de familie.
Acesta poate sa identifce din timp anumite predispozitii, cum e boala Alzheimer, si sa instituie masurile de preventie.
In mentinerea unui status psihic bun, la batranete sunt esentiale masurile de psihoigiena aplicate in tinerete. Odihna, sa folosim weekendurile pentru a ne reincarca bateriile, sa avem un serviciu la care sa mergem cu placere, sa avem un colectiv in care sa ne simtim bine. Daca ceea ce facem nu se potriveste cu structura noastra, voi fi in permanenta in alerta, iar asta nu ajuta la pastrarea abilitatilor cognitive.

• Stilul de viata modern, in special urbanul, vine cu o presiune mare asupra fiecaruia dintre noi. Cum ne poate afecta psihicul si in ce masura vorbim despre o anumita vulnerabilitate?

Mediul urban, spre deosebire de mediul rural, unde comunitatea este mica si gradul de coeziune este mai mare, alieneaza, intr-un fel, tanarul. Acesta sta la etajul unui bloc, nu-si cunoaste vecinii si, atunci, gradul de coeziune este redus. Suntem bombardati cu informatii, insa acestea pot avea un caracter agresiv. Tinerii de astazi nu mai au o colectivitate, asa cum era la noi familia „pe trei etaje”, adica nepoti, parinti si bunici.
Noi am pierdut mult prin destructurarea acestei familii, pentru ca se asigura un grad de coeziune, si familial, si social, impotriva tulburarilor psihice.
Acum, depresia apare si prin aceasta alienare, si prin faptul ca avem o falsa socializare. Se intra pe facebook pentru a afla ce fac altii, nu mai ai cu cine discuta cu adevarat, iar prin acestea s-au pierdut multe. Ne indreptam spre izolare si devenim mai vulnerabili.

text: Victoria Donos
foto: Cristina Bobe