✨-15% reducere la adaugare in cos!

Quercitina este un compus care se regaseste in numeroase fructe, plante si legume si care actioneaza ca un antioxidant, neutralizand actiunea radicalilor liberi. Datorita proprietatilor sale, quercitina are numeroase beneficii asupra organismului.

Filtre selectate
Cel mai bine vandut

FIltreaza

1 de produse
  • 90 capsule vegetale
    Pret obisnuit
    163,00 lei

Quercitina: ce este, ce beneficii are, cum se utilizeaza si care este doza zilnica recomandata

Quercitina este un compus care se regaseste in numeroase fructe, plante si legume si care actioneaza ca un antioxidant, neutralizand actiunea radicalilor liberi. Datorita proprietatilor sale, quercitina are numeroase beneficii asupra organismului.

Afla, in cele ce urmeaza, ce este quercitina, de unde se obtine, ce beneficii are, dar si ce spun ultimele studii despre efectele acesteia asupra organismului.

CE ESTE QUERCITINA SI DE UNDE SE OBTINE

Quercitina este un flavonol, o subcategorie a flavonoidelor. Acestea reprezinta pigmenti din plante, cunoscuti drept fitonutrienti, si au o serie de beneficii asupra sanatatii organismului.

Corpul nu poate produce acest compus, dar acest pigment se poate regasi in numeroase fructe, legume, plante si bauturi. Printre principalele alimente care contin quercitina se numara fructele de padure, merele, ciresele, ceapa rosie, rosiile, broccoli si citricele. De asemenea, vinul rosu si ceaiul negru contin quercitina. Aceasta se mai regaseste in plante precum ginkgo biloba.

PROPRIETATILE SI BENEFICIILE QUERCITINEI

Quercitina actioneaza ca un antioxidant si ajuta la neutralizarea radicalilor liberi, adica acei compusi chimici instabili care pot distruge membranele celulare si ADN-ul, si au ca efect moartea celulelor. Disponibil si sub forma de supliment alimentar, quercitina are proprietati antihistaminice si antiinflamatorii1.

Quercitina poate contribui la ameliorarea alergiilor, a inflamatiilor, a manifestarilor racelii si a afectiunilor cardiovasculare. Printre principalele beneficii se numara urmatoarele:

  • Lupta impotriva radicalilor liberi - quercitina are proprietati antioxidante, ajutand la protectia organismului impotriva radicalilor liberi, precum poluarea, fumul de tigara, radiatiile si alte chimicale. De altfel, studiile au evidentiat faptul ca actiunea antioxidanta a quercitinei este mult mai puternica decat cea a vitaminelor C si E, dar si a betacarotenului2.
  • Ajuta la reducerea inflamatiilor - conform unui studiu, quercitina poate contribui la reducerea inflamatiilor acute si cronice avand, in acelasi timp, proprietati care sustin mentinerea structurii si mobilitatii articulare, spre exemplu, in cazul artritei3.
  • Echilibreaza manifestarile caracteristice reactiilor alergice - quercitina impiedica eliberarea unor compusi precum histamina, leucotriene, prostaglandine la nivel vascular, gastrointestinal, bronsic, cutanat, cerebral, ocular4.
  • Mentine presiunea arteriala normala - un studiu a evidentiat capacitatea quercitinei de a reduce tensiunea arteriala sistolica si diastolica, in special in cazul persoanelor diabetice, carora li s-au administrat 500 mg pe zi5.
  • Sustine sanatatea sistemului nervos - quercitina poate contribui la reducerea riscului de aparitie a bolilor neurodegenerative, datorita proprietatilor antioxidante care pot reduce actiunea stresului oxidativ6.
  • Are proprietati antibacteriene - poate lupta impotriva bacteriilor care produc infectii la nivelul pielii, al sistemului digestiv si respirator, dar si al celui urinar.
  • Contribuie la reducerea nivelului de colesterol - consumul de fructe si legume care au un continut bogat de quercitina poate ajuta la reducerea riscului de aparitie a bolilor cardiovasculare, dar si a diabetului. De asemenea, quercitina favorizeaza stabilizarea membranelor celulare, inclusiv a celor mastocitare si a fluxului sanguin7.

Citeste si Sistemul nervos si influenta stresului: manifestari si sfaturi utile

Este important de mentionat ca, potrivit ultimelor studii, quercitina poate contribui la blocarea activitatii enzimatice a 3CLpro si poate lupta, astfel, impotriva Sars-CoV-2. Quercitina poate fi considerata un bun candidat pentru optimizarea si dezvoltarea unui remediu eficient impotriva COVID-19 (8). Acest studiu este derulat de Instituto Aragonés de Ciencias de la Salud (IACS) din Zaragoza.

CUM SE UTILIZEAZA QUERCITINA

quercitina covid 19

Quercitina poate fi asimilata prin consumul zilnic de fructe si legume. De exemplu, ceapa are cel mai ridicat continut de quercitina in comparatie cu alte alimente. Aceasta contine 300 mg de quercitina per kilogram.

Daca este folosita sub forma de supliment, doza zilnica recomandata de quercitina este de 500 mg, insa poate fi utilizata si intr-o cantitate de 1000 mg, de doua ori pe zi, pe parcursul a 12 zile9. Suplimentele se regasesc sub forma de capsule sau tablete.

Unele suplimente pot contine si alti compusi, precum vitamina C sau bromelaina, o enzima obtinuta din ananas, recunoscuta pentru contributia pe care in absorbtia optima a quercitinei.

Doza necesara de quercitina poate varia in functie de varsta, sex sau istoricul medical. Astfel, suplimentele pe baza de quercitina ar trebui utilizate doar la recomandarea medicului.

Citeste si Argintul coloidal: ce este si ce rol are, beneficii si proprietati

CONTRAINDICATII SI POSIBILE REACTII ADVERSE

Quercitina este benefica pentru sanatatea organismului atunci cand este utilizata in mod corect, completata fiind de un stil de viata sanatos si echilibrat. In mod general, quercitina este considerata sigura si este bine tolerata de organism, daca este utilizata in doza zilnica recomandata.

Totusi, unele persoane pot avea anumite reactii adverse, atunci cand quercitina este folosita in doze mai mari de 1000 mg pe zi, pe o perioada indelungata. Aceste reactii adverse pot include dureri de cap, greata sau o senzatie de furnicaturi la nivelul mainilor si picioarelor.

De asemenea, este recomandat un consult medical inainte de a utiliza quercitina, in cazul copiilor, femeilor insarcinate sau care alapteaza, persoanelor care au anumite probleme medicale sau care urmeaza un tratament medical, in special pe baza de antibiotice.

In concluzie, quercitina este un flavonoid care se regaseste in fructe, legume si plante si care poate fi utilizat si sub forma de supliment alimentar. Acesta are numeroase beneficii pentru organism, insa este indicat sa fie folosit la recomandarea medicului si in doza zilnica recomandata.

Conform ultimelor studii, quercitina poate actiona ca un inhibitor al Sars-CoV-2, contribuind la stoparea multiplicarii agentului patogen.

 

Bibliografie:

1.Overviews of Biological Importance of Quercetin - https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5214562/
2.Protective Effect of Quercetin against Oxidative Stress - https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3917118/
3.Quercetin, Inflammation and Immunity - https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4808895/
4.Quercetin and Its Anti-Allergic Immune Response - https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6273625/
5.Effects of Quercetin on Blood Pressure - https://www.ahajournals.org/doi/10.1161/JAHA.115.002713
6.Mechanisms of Neuroprotection by Quercetin - https://www.hindawi.com/journals/omcl/2016/2986796/
7.Overviews of Biological Importance of Quercetin - https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5214562/
8.Structural stability of SARS-CoV-2 3CLpro and identification of quercetin as an inhibitor - https://europepmc.org/article/med/32745548#free-full-text
9.The variable plasma quercetin response to 12-week quercetin supplementation - https://www.nature.com/articles/ejcn201091

Sursa foto: Shutterstock