✨Magia cadourilor incepe cu -15% la minim 200 lei + livrare gratuita!🎄

Coenzima Q10 are un rol asemanator vitaminelor si este prezenta in toate celulele din organism, in special in cele cu o activitate intensa - din inima, ficat, creier.

Filtre selectate
Recomandat

FIltreaza

1 de produse
  • Pret obisnuit
    186,00 lei

Ce este coenzima Q10? - rol, beneficii, contraindicatii

Coenzima Q10 are un rol asemanator vitaminelor si este prezenta in toate celulele din organism, in special in cele cu o activitate intensa - din inima, ficat, creier.

Cu un rol major in producerea energiei necesare pentru toate procesele biochimice de la nivel celular, acest compus ajuta si la stocarea energiei in celule. Descoperiti in acest material ce este coenzima Q10, care este rolul ei in organism si, mai ales, cu ce beneficii vine la pachet.

Cuprins:

  1. Informatii esentiale despre coenzima Q10
  2. Beneficiile coenzimei Q10 pentru organism
  3. Contraindicatii in administrarea coenzimei Q10

INFORMATII ESENTIALE DESPRE COENZIMA Q10

CE ESTE COENZIMA Q10

Coenzima Q10 este o substanta liposolubila (n.r. solubil in grasimi sau uleiuri), cunoscuta si sub numele de Q10, vitamina Q10, Ubichinona sau Ubidecarenona.

In Japonia, aceasta a fost introdusa inca din anul 1974 in tratamentul insuficientei cardiace. Aceasta pentru ca, in cazul unui deficit de coenzima Q10, inima sufera - potrivit studiilor, cu cat carenta de coenzima Q10 este mai mare, cu atat afectiunea cardiaca este mai grava.

De asemenea, coenzima Q10 este un important antioxidant. Coenzima Q10 actioneaza direct asupra radicalilor liberi responsabili de distrugeri celulare si ii neutralizeaza.

ROLUL COENZIMEI Q10 IN ORGANISM

Necesara in dezvoltarea si buna functionare a tuturor celulelor vii, coenzima Q10 este produsa in mod natural de organism. Exista nu mai putin de 10 tipuri de coenzima Q, insa numai Q10, se afla in structura celulelor umane.

Organismul uman produce insa o cantitate suficienta de coenzima Q10 numai pana la varsta de 30 de ani. Dupa aceasta varsta, productia de coenzima Q10 scade progresiv.

De asemenea, in cazul persoanelor care sufera de carente de vitamine, productia de coenzima Q10 poate sa scada. Fenomenul este insotit de o multime de probleme de sanatate, printre care imbatranirea prematura.

Chiar si atunci cand nivelul normal de coenzima Q10 scade cu numai 25%, creste semnificativ riscul instalarii hipertensiunii arteriale, a cardiomiopatiilor sau a insuficientei cardiace.

Tocmai de aceea, un regim alimentar echilibrat este foarte important la orice varsta. La nevoie si la recomandarea medicului, nivelul de coenzima Q10 din organism poate fi crescut prin administrarea de suplimente alimentare.

OMEGA 3 SI COENZIMA Q10 - ALIMENTE BOGATE IN COQ10

Coenzima Q10 se gaseste mai ales in carnea de vita si in organe precum inima, ficatul si rinichii. Carnea de peste, in special sardinele sau tonul, este o sursa buna de coenzima Q10, la fel si uleiul de soia, tofu, alunele, spanacul si broccoli, capsunile si portocalele. Este indicat sa consumi aceste fructe si legume in stare cruda, pentru a profita de beneficiile coenzimei Q10, deoarece, prin preparare termica indelungata, compusul devine inactiv. Exista o legatura intre Omega 3 si coenzima Q10, in sensul in care pestele bogat in acesti acizi grasi, precum somonul, este o sursa buna a acestei substante benefice pielii si organismului. 

Suplimentele alimentare asigura, de asemenea, o absorbtie organica superioara, mai ales atunci cand administrarea acesteia se face impreuna cu alimente bogate in grasimi, coenzima Q10 fiind liposolubila.

NECESARUL ZILNIC DE COENZIMA Q10 - RECOMANDARI PRIVIND ADMINISTRAREA

In general, se recomanda o doza de 90-200 de miligrame pe zi. Cu toate acestea, necesarul zilnic de coenzima Q10 potrivit pentru nevoile specifice ale fiecarei persoane poate fi stabilit doar de catre medic, in urma unui consult, mai ales in cazul administrarii de suplimete pe baza de coenzima Q10 pe timp indelungat.

CEA MAI BUNA COENZIMA Q10

Exista pe piata doua forme de coenzima Q10, ubichinol si ubichinona. Ubichinona este forma oxidata, care este transformata in forma redusa numita ubichinol in organism. Ubichinona este solubila in grasimi si nu este absorbita foarte bine de una singura, de aceea multe companii ii adauga un emulgator. Pe de alta parte, ubichinolul este solubil in apa si, prin urmare, este mult mai usor absorbit in sange. Astfel, ubichinolul este de pana la opt ori mai bine absorbit decat ubichinona si s-a dovedit a fi mai eficient pentru gestionarea unor probleme de sanatate ca insuficienta cardiaca si fibromialgia. In concluzie, atunci cand cauti cea mai buna coenzima Q10, verifica eticheta cu informatii despre produs, pentru a te asigura ca stii ce forma vei cumpara. 

BENEFICIILE COENZIMEI Q10 PENTRU ORGANISM

Printre beneficiile coenzimei Q 10 pot fi incluse sustinerea sistemului imunitar si a aparatului cardiovascular, rolul anti-imbatranire si de reglare a nivelului de zahar din sange. Descoperiti in cele ce urmeaza care sunt principalele beneficii ale coenzimei Q-10.

COENZIMA Q10 PENTRU INIMA - BENEFICIILE PENTRU SISTEMUL CARDIAC

Studiile clinice au evidentiat eficienta coenzime Q 10 in a preveni si ameliora afectiuni precum insuficienta cardiaca, angina pectorala, cardiopatia si ateroscleroza. De asemenea, acest compus poate fi eficient in prevenirea unor afectiuni ale inimii care pot aparea in contextul unui tratament impotriva cancerului. Nu in ultimul rand, coenzima Q10 administrata pacientilor care urmeaza sa sufere de interventii chirurgicale pe cord poate sprijini functiile inimii si scadea incidenta aritmiilor in timpul recuperarii.

ROLUL COENZIMEI Q10 IN REGLAREA HIPERTENSIUNII ARTERIALE

Mai multe studii, la care a participat insa un numar mic de oameni, sugereaza ca acest compus poate contribui la diminuarea hipertensiunii arteriale. Medicii mentioneaza faptul ca efectul terapeutic se instaleaza dupa aproximativ 4-12 saptamani de la debutul administrarii de suplimente cu coenzima Q10. Medicii spun si faptul ca este nevoie de studii suplimentare inainte de a da un verdict clar despre rolul coenzima Q10 in tratarea hipertensiunii arteriale.

ROLUL COENZIMEI Q10 IN TRATAREA DIABETULUI ZAHARAT

Suplimentele de coenzima Q10 pot ameliora si nivelul zaharului din sange, la persoanele care sufera de diabet zaharat. Tot in cazul persoanelor care sufera de diabet, coenzima Q10 poate diminua colesterolul si hipertensiunea, arata studii preliminare.

La fel ca in cazul hipertensiunii arteriale, medicii mentioneaza ca este nevoie de cercetari suplimentare si recomanda vizita la un cabinetul medical pentru un tratament corect al diabetului.

ROLUL COENZIMEI Q10 IN TRATAREA MIGRENELOR

Coenzima Q10 ar putea reduce frecventa aparitiei migrenelor. In studii s-a folosit o doza de coenzima Q10 cuprinsa intre 150 si 300 de miligrame pe zi.

ROLUL COENZIMEI Q10 IN AMELIORAREA SIMPTOMELOR ASOCIATE CU BOALA PARKINSON

Studii preliminare arata si ca doze mari de coenzima Q10 pot fi benefice pentru persoanele care sufera de Parkinson, o boala degenerativa a sistemului nervos, care afecteaza functiile motorii. Cele mai bune rezultate in incetinirea declinului functional s-au inregistrat la pacientii care au primit cea mai mare doza de coenzima Q10 (1200 mg).

ROLUL COENZIMEI Q10 PENTRU SANATATEA GINGIILOR

Vorbim aici despre bolile periodontale, printre care gingii umflate, sangerande, dureroase si inrosite. Studiile clinice efectuate pana acum au demonstrat ca pacientii care sufera de aceste afectiuni au un nivel scazut de coenzima Q10 la nivelul gingiilor.

Suplimentele de coenzima Q10 sau apa de gura ce contine acest compus au ajutat la vindecarea mai rapida a gingiilor.

BENEFICIILE COENZIMEI Q10 ASUPRA SISTEMULUI IMUNITAR

Coenzima Q10 contribuie la cresterea nivelului de energie si sprijina sistemul imunitar. Asta pentru ca dubleaza numarul de anticorpi si creste rezistenta organismului la atacul virusurilor.

Coenzima Q10 poate fi un puternic imunomodulator natural, datorita capacitatii de a rezolva problemele care pot afecta sistemul imunitar. In plus, activeaza anticorpii impotriva microbilor si apara in acest fel organismul de agenti patogeni.

EFECTELE ANTIOXIDANTE ALE COENZIMEI Q10

Coenzima Q10 are capacitatea de a reduce stresul oxidativ (n.r. produs la fiecare gura de aer pe care o respiram, este cel care da o culoare maronie bananelor in cateva zile si marului in cateva minute. Acelasi lucru se intampla si in celulele noastre), protejeaza celulele si ADN-ul. In plus, previne modificarile produse in organism de actiunea radicalilor liberi (n.r. produsi de factori de mediu precum poluarea, radiatiile, fumatul si pesticidele).

EFECTELE ENERGIZANTE ALE COENZIMEI Q10

Coenzima Q10 joaca un rol primordinal in sinteza de ATP (n.r. adenozin trifosfat - un compus implicat in transferul de energie dintre celule).

ATP este un compus de care au nevoie toate celulele din organism pentru a-si indeplini functiile. Acesta este utilizat mai ales de sistemul muscular, in special de muschiul cardiac.

BENEFICIILE ANTI-AGING SI EFECTELE DERMATOLOGICE ALE COENZIMEI Q10

Pielea este cel mai extins organ din corp, expus in mare masura agentilor daunatori care contribuie la imbatranirea prematura. Acesti agenti pot fi atat interni (n.r. dezechilibre hormonale, de exemplu), cat si externi (n.r. factori de mediu precum razele UV). Acestia pot duce la pierderea hidratarii si elasticitatii pielii, la subtierea acesteia sau la distrugerea protectiei naturale a organismului impotriva agresiunii mediului inconjurator.

Aplicarea coenzimei Q10 direct pe piele poate reduce din efectele daunatoare ale acestor agenti, prin cresterea productiei de energie la nivel celular si prin efectul antioxidant. Mai exact, coenzima Q10 reduce stresul oxidativ, protejeaza dermul impotriva razelor UV si amelioreaza aspectul pielii ridate. 

ROLUL COENZIMEI Q10 IN MENTINEREA UNUI PH ECHILIBRAT LA NIVELUL CELULELOR

Bolile se dezvolta in conditii de aciditate crescuta, atunci cand nivelul pH-ului depaseste limitele optime. Coenzima Q10, insa, poate normaliza nivelul pH-ului, arata cercetarile in domeniu.

CONTRAINDICATII IN ADMINISTRAREA COENZIMEI Q10

Atunci cand sunt administrate la recomandarea medicului, suplimentele de coenzima Q10 sunt sigure si prezinta putine efecte secundare. Acestea pot include insa, potrivit Mayo Clinic:

  • Dureri abdominale;
  • Pierderea apetitului;
  • Greata;
  • Diaree;
  • Migrene;
  • Insomnie;
  • Iritatii cutanate;
  • Stari de ameteala si lesin;
  • Fotosensibilitate;
  • Iritabilitate.

Tot Mayo Clinic precizeaza si faptul ca nu s-au facut suficiente studii pentru a se evalua siguranta administrarii de suplimente cu CoQ10 in timpul sarcinii sau alaptarii. Tocmai de aceea, specialistii recomanda evitarea administrarii de suplimente  cu coenzima Q10 in aceasta perioada.

Coenzima Q10  poate reduce efectul anticoagulantelor, fenomen care creste riscul de formare a cheagurilor. Pe de alta parte, efectul coenzimei Q10 poate fi diminuat de medicatia hipocolesterolemianta si hipoglicemianta.

Coenzima Q10 are numeroase beneficii la nivelul organismului, sustinand sistemul imunitar, inima si corecta functionare a creierului. Medicul de familie va poate recomanda, in functie de nevoile specifice ale organismului dumneavoastra, o doza zilnica de coenzima Q10.

Sursa foto: Shutterstock.com