Sindrom de oboseala cronica

Energia si mobilitatea par sa fie necesitati dar si cerinte primordiale pentru omul modern in contextul societatii “in viteza”. Aflat in permanent proces de dezvoltare, “bombardat” cu mesaje, proiecte, idei si deschis intotdeauna la oportunitati noi, individul contemporan se poate transforma rapid in pacient din cauza suprasolicitarii fizice si psihice. Oboseala cronica si fibromialgia sunt astfel doua sindroame care se inscriu frecvent pe lista afectiunilor omului modern.

Sindromul de oboseala cronica si reintroducerea conceptului de carenta marginala in practica medicala moderna

Criteriile de diagnostic ale oboselii cronice includ asocierea mai multor elemente de baza, precum stare persistenta de oboseala nou-instalata, disfunctii cognitive si tulburari psiho-emotionale fara cauza organica sau psihiatrica (sindrom bipolar, psihoze, dependente). Oboseala are evolutie- continua sau recurenta- pe parcursul a minim 6 luni, nu se rezolva prin respectarea timpilor de odihna si produce afectare functionala marcanta. Pe langa acestea exista si un subset de alte simptome: sensibilitatea limfonodurilor axilare si/sau cervicale, disconfort faringian/faringodinie, dureri musculare, dureri poliarticulare in absenta elementelor inflamatorii (fara edem si eritem), somn neodihnitor, stare generala proasta pe parcursul a 24 de ore post-efort, migrene. Aceste criterii de diagnostic ale oboselii cronice sunt in conformitate cu cele emise de Center for Disease Control, din Statele Unite si autoritati din Marea Britanie si Australia.

In cazul pacientilor care se adreseaza medicului generalist si prezinta simptomele specifice sindromului de oboseala cronica, literatura de specialitate formuleaza ca posibila etiologie carentele marginale. Conceptul a fost introdus pentru prima oara in anul 1985 de catre Pietrzik si este sustinut de rezultatele activitatii de cercetare din ultimele doua decenii. Conceptul lui Pietrzik subliniaza importanta carentelor marginale de micronutrienti in cauzalitatea sindromului de oboseala cronica si ca proces patologic care se dezvolta treptat si include o serie de etape sub-clinice.

Pietrzik propune 5 stadii de evolutie ale carentei marginale de micronutrienti (“The Role of Vitamins and Minerals in Energy Metabolism and Well-Being” E. Huskisson, S. Maggini & M. Ruf, Journal of International Medical Research 2007 35:277, DOI: 10.1177/147323000703500301), ultimul marcand tranzitia catre faza clinic-manifesta (simptome specifice carentei de micronutrienti). In primele etape, pe masura ce resursele organismului se diminueaza, intra in functiune mecansime compensatorii, mai intai de reducere a pierderilor. Necorectate insa, aceste carente conduc la afectare functionala, cu efecte grave asupra unor procese metabolice esentiale si, in final, la afectarea morfologica.

Ipoteza implicarii carentelor marginale de micronutrienti in etiopatogenia sindromului de oboseala cronica porneste de la premiza rolurilor biologice extrem de importante ale acestora si de la realitatea unui aport insuficent, adesea subestimat, chiar in societatile dezvoltate.

Productia de energie la nivel celular sub forma ATP necesita o serire de micronutrienti in calitate de coenzime si cofactori ai reactiilor enzimatice, asa cum este de alftel ilustrat si in tabelul de mai jos.

Multe dintre carentele pure de nutrienti (Beri-Beri, scorbutul) au devenit elemente intalnite aproape exclusiv in manualele de specialitate, formele clinice fiind extrem de rare in practica medicala specifica tarilor dezvoltate. Exista insa foarte multe studii care identifica prezenta carentelor marginale si insuficienta aportului prin alimentatie a unor microntrienti cu roluri biologice marcante, chiar si in populatia tarilor dezvoltate. Un exemplu in acest sens sunt rezultatele unei anchete derulate in 2003 in Marea Britanie de catre Foods Standards Agency, care a evidentiat faptul ca pe micronutrienti cu rol biologic extrem de important, precum Mg, Zn, vitaminele B1, B2, B6 si, acidul folic, nu se intruneste DZR, pe segmente importante de populatie.

Dovezile multiple documentate in literatura de specialitate privind aportul insuficient de micronutrienti in segmente importante de populatie, si mai ingrijorator, documentarea acestora in societati dezvoltate precum Olanda, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, dar si perioada relativ scurta necesara pentru instalarea carentelor marginale ridica un semnal de alarma privind subestimarea acestui fenomen.

Literatura de specialitate documenteaza un interval de doar 8 saptamani ca fiind suficient pentru inducerea depletiei rezervelor de tiamina, riboflavina, B6 si vitamina C, in conditiile utilizarii unei diete bazata pe alimente uzuale. Depletia a putut fi evidentiata prin scaderea concentratiilor serice ale acestora, reducerea activitatii enzimatice eritrocitare, excretie redusa in urina. Fara a se evidentia semne clinice caracteristice starilor carentiale, carenta submarginala s-a asociat cu reducerea performantelor fizice. Pe de alta parte, in ceea ce priveste refacerea rezervelor de micronutrienti studiile arata necesitatea suplimentarii pe o perioada de minim 6 saptamani.

Cu siguranta ca o analiza atenta a factorilor carentiali ca posibila etiologie a sindromului de oboseala cronica ar trebui sa ia in calcul si implicatiile unui aport deficitar de aminoacizi si consumul insuficient de fructe si legume.

Intr-un raport comun al Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS) si al Organizatiei pentru Alimente si Agricultura a Natiunilor Unite (FAO), publicat in urma intalnirii comune din 2004 din Kobe, Japonia, se statuteaza rolul consumului adecvat de fructe si legume in prevenirea carentelor de micronutrienti, reducerea riscului de dezvoltare a afectiunilor cardiovasculare, precum si rolul semnificativ in preventia obezitatii si a diabetului zaharat, posibil chiar al afectiunilor tumorale. Pe de alta parte, acelasi raport, care recomanda consumul zilnic a 400-500 de grame de fructe si legume (echivalentul a 5 portii de aproximativ 80 de grame), atrage atentia asupra datelor statistice care demonstreaza o realitate ingrijoratoare, si anume faptul ca majoritatea populatiei nu atinge acest aport.

Toate aceste date pledeaza pentru suplimentarea aportului de micronutrienti si contureaza importanta introducerii complexelor vitamino-minerale ca masura curativa in sindromul de oboseala cronica (si nu numai), atragand insa atentia si asupra valorii incontestabile a suplimentarii ca masura de preventie. In plus, directia suplimentarii ca masura de preventie este subliniata si de o serie de lucrari disponibile in literatura de specialitate, printre care Fairfield KM, Fletcher RH, “Vitamins for chronic disease prevention in adults”, Jama 2002, 287: 3116 – 3126 si 3127 – 3129, dar si de faptul ca micronutrientii si aportul adecvat al acestora reprezinta un subiect de actualitate, integrat oficial in politici de sanatate publica, un subiect caruia si autoritati precum Organizatia Mondiala a Sanatatii ii acorda o atentie deosebita, asa cum reiese si din rapoartele intalnirilor comune ale OMS, FAO si Agentia Internationala pentru Energie Atomica (IAEA).

Daca in raportul publicat in uma intalnirii din 1996, “Trace elements in Human Health and Nutrition” , Geneva 1996, OMS sunt puse in discutie oligoelemente esentiale precum iod, zinc, seleniu, cupru, molibden, crom si se acorda o atentie deosebita si oligoelementelor mangan si nichel, cea mai recenta intalnire comuna OMS si FAO - “Joint FAO/WHO Expert Consultation on Human Vitamin and Mineral Requirements” 1998, Bangkok, Tailanda, si raportul aferent subliniaza importanta unor nutrienti precum vitaminele A, K, E, D, C, vitaminele complexului B, seleniu, zinc, magneziu, fier si iod.