Nalba mare

Date generale

Nalba mare (Althaea officinalis) este o planta perena, ierboasa, originara din Europa si nordul Africii, a carei denumire provine din grecescul altho = a vindeca. Este folosita de mai bine de 2000 de ani in alimentatie si medicina traditionala, iar radacina sa lunga, dura si cu un invelis fibros abunda in mucilagii, amidon, pectina, taninuri, flavonoide si uleiuri.

Directii de recomandare

Refacerea mucoasei intestinale: mucilagiile din radacina de nalba mare confera plantei evidente proprietati emoliente; acestea, in contact cu apa, formeaza un gel care contribuie la reducerea inflamatiei si iritatiilor de la nivelul mucoasei tractului digestiv.

Ameliorarea tusei provocate de inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei: studiile au demonstrat ca administrarea radacinii de nalba mare pe o perioada de patru saptamani este eficienta in ameliorarea tusei provocate de medicamentele inhibitoare ale enzimei de conversie a angiotesinei, cu efect antihipertensiv (spre exemplu: captopril, enalapril, lisinopril).

Afectiuni la nivelul pielii: frunzele si radacina de nalba mare se pot aplica direct pe piele in cazul unor abcese, ulceratii sau muscaturi de insecte. Unguentele ce au la baza radacina de nalba mare sunt folosite de persoanele cu piele crapata sau expusa la frig. In plus, capsulele pot fi administrate pentru efectul lor antiinflamator in vederea ameliorarii simptomatologiei ranilor sau arsurilor.

Alte actiuni: prezinta efect diuretic, este folosit in combinatie cu alte plante in siropuri pentru ameliorarea tusei, bronsitei.

Preparate farmaceutice

Planta se poate gasi pe piata suplimentelor alimentare sub diverse forme, incluzand: tincturi, extracte, creme, unguente, siropuri de tuse sau capsule. Acestea contin de cele mai multe ori o combinatie de nalba mare si alte plante cu actiune complementara, precum: fenicul, ghimbir, musetel, echinacea, lemn dulce sau cimbru, in functie de beneficiile urmarite.

Interactiuni si reactii adverse

In cazuri limitate, poate scadea nivelul glucozei din sange, se impune, asadar, monitorizarea glicemiei cu rigurozitate pe parcursul administrarii. Poate interactiona cu antidiabeticele orale.

Se recomanda evitarea administrarii in sarcina si alaptare.

In cazul persoanelor care vor suferi o interventie chirurgicala, este recomandata intreruperea administrarii cu cel putin doua saptamani inaintea interventiei.

Datorita fibrelor din compozitie. poate influenta absorbtia medicamentelor administrate concomitent, prin urmare se impune o distanta de cel putin o ora intre administrari.

Referinte:

Marshmallow Root Benefits & Side Effects, http://www.livestrong.com/
Mallows, https://www.botanical.com/
Marshmallow, http://www.webmd.com/

Produse ce contin Nalba mare