Cimbru-de-cultura

Date generale

Cunoscut si sub denumirea de cimbru de cultura, cimbru de gradina, cimbru comun, aceasta planta este folosita in anumite tari din Europa drept condiment, dar si in ameliorarea tusei, a bronsitei sau a astmului.

Partile aeriene, respectiv frunzele si florile, sunt folosite in alimentatie si in fitoterapie.

Directii de recomandare

Constituentii principali care confera proprietatile curative ale cimbrului sunt reprezentati de uleiurile volatile, care contin compusi fenolici: timol, eugenol si carvacrol; flavonoide; apigenina, luteonina, saponine si taninuri. Acizii rosmarinic si cafeic, alaturi de calciu, sunt alti compusi care se gasesc in compozitia cimbrului, in cantitate crescuta.

Efecte antitusive si antispasmodice – cimbrul exercita astfel de actiuni datorita compusilor fenolici.

Actiune expectoranta – datorita continutului in saponine.

Actiune antiseptica – antibacteriana, antivirala, antifungica – datorita proprietatilor timololului si eugenolului de a altera peretele celular.

Diaree – datorita proprietatilor astringente.

Gastrite si dispepsii – compusii de tip bitter prezenti in compozitia cimbrului exercita efect antispastic.

Preparate farmaceutice

Extractul din cimbru se gaseste ca atare sau in asociere cu alte principii active, in diverse suplimente alimentare care se comercializeaza sub forma de tincturi, tablete, spray-uri, pulberi. Uleiurile volatile se comercializeaza ca atare si se folosesc inclusiv in aromaterapie.

Interactiuni si reactii adverse

Uleiul volatil de cimbrisor poate fi iritant daca se foloseste local, iar administrat pe cale orala, poate da stari de greata si voma, dureri de cap, ameteli, convulsii, tulburari respiratorii si cardiace. Din aceste considerente, planta folosita in stare cruda este cu mult mai sigura.

Uleiul de cimbru este contraindicat in sarcina si persoanelor cu enterocolita si insuficienta cardiaca congestiva.

Referinte:

1. Herbs&Natural Supplements; Lesley Braun, Marc Cohen; Elsevier; 2010