Deficitul de fier in sarcina creste riscul de autism la copil
Administrarea suplimentelor cu fier in timpul sarcinii joaca un rol important in reducerea riscului tulburarilor de spectru autist (TSA) la copii, arata cele mai recente studii de specialitate.
Cercetatorii arata ca mame ale caror copii au fost diagnosticati cu autism au o probabilitate mai mare de a nu fi luat suplimente cu fier inainte si in timpul sarcinii, fata de mamele ale caror copii s-au dezvoltat normal.
Riscul de a avea un copil cu autism creste de cinci ori in cazul mamele de 35 de ani si a celor care depasesc aceasta varsta si care au avut un aport scazut de fier, mai arata cercetarea. In grupa cu grad ridicat de risc se mai inscriu femeile cu boli metabolice ca: obezitate, diabet si hipertensiune arteriala.
Un stil de viata sanatos si un aport optim de fier in alimentatie reduce riscul aparitiei autismului, arata concluziile cercetarii.
Rebecca Schmidt, autoarea studiului si asistent universitar in cadrul Departamentului de Sanatate Publica al Universitatii Davis din California, sustine ca „studiul aduce un argument in plus recomandarilor actuale pentru administrarea in perioada sarcinii a suplimentelor cu vitamine si acid folic. Acidul folic este un derivat sintetic al folatului, un anumit tip de fier care este usor de asimilat de organismul uman”.
Deficienta de fier este de cele mai multe ori asociata cu anemia, o problema intalnita in proportie de 40-50% la femeile insarcinate. De asemenea, carentele de fier in primele luni de viata ale copilului duc la incetinirea dezvoltarii motorii si psiho-emotionale ale acestuia. Rebecca Schmidt a mai studiat interdependenta dintre autism si nivelul scazut al fierului din organism, avand cateva studii despre copii.
Autismul este o tulburare de dezvoltare neuro-biologica care se manifesta prin dificultati de comunicare, limbaj si comportamentale.
La nivel mondial, 1 din 68 de persoane sufera de autism, arata cele mai recente date ale Centrului pentru Prevenirea si Controlul Maladiilor din Atlanta, SUA.
Cercetarea recenta a fost publicata in American Journal of Epidemiology, si a cuprins 520 de mame cu copii cu autism si 346 de mame cu copii sanatosi.