- Durerile de cap. Ce afectiuni pot ascunde si modalitati de ameliorare
- Varicela: cauze, simptome, factori de risc si tratament
- Sindromul oboselii cronice: cauze, simptome si tratament
Deficitul de fier: care sunt simptomele acestei afectiuni si cum le putem combate?
Deficitul de fier este o problema care poate avea un impact puternic asupra sanatatii si felului in care ne organizam viata de zi cu zi. In continuare vom afla ce este fierul, ce rol are si de ce alimentele bogate in fier nu ar trebui sa lipseasca din alimentatia noastra.
Cuprins:
- Fierul in organism - roluri multiple
- Carenta de fier (deficitul de fier)
- Cum tratam deficienta de fier
- Alimente pentru lipsa de fier
FIERUL IN ORGANISM - ROLURI MULTIPLE
Fierul este un metal regasit din abundenta in natura, dar si in organismul uman. Fierul in organism indeplineste numeroase functii vitale, precum transportarea oxigenului prin corp, reglarea sistemului imunitar, sau facilitarea unor procese.
TRANSPORTAREA OXIGENULUI IN ORGANISMFierul este folosit de corpul nostru pentru a produce molecule importante precum hemoglobina si mioglobina. Hemoglobina constituie materia coloranta a globulelor rosii din sange si are rolul de a transporta moleculele de oxigen din plamani prin sistemul sanguin. Mioglobina este cea care transporta oxigenul in muschi.
Prin oxigenarea corecta a tesuturilor, sunt intretinute buna dezvoltare a sistemului imunitar, sanatatea cardiovasculara si dezvoltarea cognitiva. La nivelul sistemului nervos, fierul are functii multiple precum cele din procesul de formare a stratului de mielina si a retelelor neuronale, de formare si functionare a sistemului dopaminergic, in aportul de oxigen la creier.
CATALIZATOR AL UNOR REACTII IN ORGANISM
Un catalizator este o substanta care mareste viteza unei reactii chimice, fara ca aceasta sa fie modificata. In organismul nostru, rolul de catalizator il au macromolecule numite enzime. Fierul este cofactor pentru unele enzime (catalaze, peroxidaze), participa la sinteza ADN, la reglarea ciclului celular si, ca si componenta a citocromilor, fierul este responsabil de transportul electronilor in lantul respirator (ciclul Krebs).
REGLAREA SISTEMULUI IMUNITAR
Majoritatea bacteriilor si fungilor care ne pot infecta organismul, au nevoie de fier pentru a supravietui. Atunci cand acestea ataca organismul, proteine numite transferine leaga plasmatic fierul pentru a-l tine departe de organismele invazive. De aceea, in timpul infectiei, accesul la fier al organismului este limitat. Acesta este si motivul pentru care bolile infectioase si afectiunile cauzate de deficitul de fier, pot avea simptome comune.
Fierul este implicat in stimularea proliferarii celulelor imune, in special a limfocitelor T, asociate cu generarea unui raspuns la infectie.
DE CE ESTE IMPORTANT FIERUL PENTRU COPII?
Deoarece metabolismul din timpul cresterii este mult mai rapid, copii consuma foarte mult fier. Dupa ce se nasc, nou-nascutii isi iau fierul din laptele mamei. In general, dupa 6 luni de alaptare exclusiva, cantitatea de fier obtinuta din laptele matern nu mai este suficienta pentru copii, asadar acestora li se poate recomanda o formula speciala cu continut mare de fier, daca medicul considera ca este necesar.
Introducerea suplimentelor cu fier in dieta copilului nu se face fara recomandarea pediatrului. Asa cum vom vedea mai tarziu, o cantitate prea ridicata a acestui mineral in corp, poate fi toxica.
ESTE NEVOIE DE UN APORT PERMANENT DE FIER IN ORGANISM?
Ca orice component chimic al corpului nostru, la fel si o parte din fier este eliminata in mod natural de organism. Ficatul este organul care elimina fierul prin lichidul biliar, care apoi este eliminat prin intestine. Este foarte important sa ne luam dozele necesare de fier din alimentatie, pentru a mentine functiile organismului la un nivel optim.
CARENTA DE FIER (DEFICITUL DE FIER)
Numit si carenta de fier, deficitul de fier reprezinta un nivel de fier insuficient pentru a asigura buna functionare a organismului.
CE SE INTAMPLA IN ORGANISM IN CAZUL CARENTEI DE FIER?
Atunci cand corpul nu are suficient fier, produce mai putina hemoglobina. Asta inseamna ca organismul va primi din ce in ce mai putin oxigen, ceea ce va afecta in mod negativ buna functionare a organelor.
Lipsa de fier, simptome la copii si adulti:
- Oboseala
- Rezistenta scazuta la orice tip efort
- Lipsa puterii de concentrare
- Stare de agitatie
- Inapetenta (lipsa poftei de mancare)
- Dispnee (greutate in respiratie)
- Dureri de cap
- Dureri toracice
- Ritm cardiac crescut
- Ameteli
- Insomnii
- Paloarea tegumentelor (pielii) si mucoaselor
- Modificari la nivelul unghiilor, parului sau pielii (parul devine uscat si friabil, unghiile devin concave)
CAUZELE CARENTEI DE FIER
Exista numerosi factori care pot cauza deficit de fier, acestia fiind legati de stilul nostru de viata, dar si de alte afectiuni. Cele mai frecvente cauze sunt:
- Dietele lipsite de fier - In acest caz, nu consumam alimente care sa ne ofere fierul de care avem nevoie.
- Sangerarea - Deoarece fierul este o parte esentiala a hemoglobinei, este firesc sa pierdem fier atunci cand pierdem sange. Femeile cu menstruatii abundente pot deveni usor anemice. O hemoragie interna cauzata de boli (ulcer, hemoroizi, cancer) sau de alti factori (precum administrarea gresita de medicamente analgezice) poate duce la anemie.
- Absorbtia deficitara a fierului - Fierul din alimente este absorbit de organism prin intestinul subtire. Unele boli (precum boala celiaca) sau anumite interventii chirugicale pot afecta aceasta abilitate a intestinului.
PERSOANELE CU UN RISC MAI MARE DE LIPSA DE FIER
Odata ce am stabilit care sunt cauzele comune ale carentei de fier, devine mai clar faptul ca anumite categorii de persoane sunt mai predispuse acestei afectiuni.
Femeile - Pierderea de sange din timpul menstruatiei poate favoriza lipsa de fier. In plus, femeile pot avea un deficit sporit in timpul sarcinii. In acest caz, o parte din fierul din organismul lor este folosit pentru a hrani fetusul.
Copiii - Cand sunt in crestere, copiii au nevoie de o dieta echilibrata si bogata in fier si alte minerale pentru a reduce riscul aparitiei deficitului de fier.
Vegetarienii si veganii - Fierul este in special gasit in carne. Daca o dieta vegetariana sau vegana nu include alimente bogate in acest element, atunci nivelul fierului din organism va scadea.
Donatorii de sange - Cei care doneaza sange in mod regulat, au nevoie de o alimentatie bogata in fier pentru a nu dezvolta anemie. Uneori, medicul poate recomanda donatorului o pauza de recuperare daca observa ca nivelul de hemoglobina din sange este prea scazut.
RISCURILE DEFICITULUI DE FIER LA COPII
Deoarece nou-nascutii au o rezerva limitata de fier, acestia sunt mai predispusi sa aiba un deficit. Riscul creste si mai mult in cazul copiilor nascuti prematur.
Nou-nascutii isi iau o mare parte din fier din laptele mamei. In cazul in care mama nu poate alapta sau daca opreste alaptarea dupa cateva luni, copilul poate fi hranit cu o formula de lapte fortificata. Laptele de vaca nu contine suficient fier in compozitie, motiv pentru care nu este recomandat pentru hranirea regulata a copiilor care inca nu au implinit un an.
Conform Academiei Americane de Pediatrie, bebelusii ar trebui sa fie testati pentru a descoperi un eventual deficit de fier atunci cand implinesc varsta de 12 luni.
ANALIZE PENTRU DIAGNOSTICAREA DEFICIENTEI DE FIER
Diferite analize de sange pot determina nivelul de fier din organism. Valorile rezultate sunt apoi comparate cu un nivel optim care difera in functie de analizele facute, dar si de laboratoarele in care sunt analizate mostrele. Conform specialistilor de la Mayo Clinic, urmatoarele aspecte ale sangelui sunt analizate pentru a determina in mod corespunzator nivelul de fier din corp:
- Hematocritul - Acesta reprezinta volumul ocupat de globulele rosii in raport cu volumul probei de sange, exprimat in procente. Un nivel optim se situeaza intre 35 si 45% pentru femei si 38 si 50% pentru barbati.
- Nivelul de hemoglobina - De obicei, este calculat numarul de grame (g) de hemoglobina pe decilitru (dL). Valoarea considerata normala pentru femei se afla intre 12 si 15,5 g/dL iar pentru barbati, valoarea normala se afla intre 13,5 si 17,5 g/dL.
- Feritina serica - Aceasta proteina depoziteaza fierul in corpul nostru. Un nivel scazut de feritina serica inseamna in mod implicit un nivel scazut de fier in organsim.
De asemenea, culoarea si marimea globulelor rosii sunt o metoda buna de a determina nivelul de fier din sange.
CE ESTE ANEMIA: DIFERENTA DINTRE DEFICIT DE FIER SI ANEMIE
Raspunsul la intrebarea ce este anemia este ca aceasta este o afectiune caracterizata prin scaderea nivelului de globule rosii din sange, necesare pentru transportul oxigenului in organism.
Termenii „deficit de fier” si „anemie” sunt adesea folositi pentru a denumi acelasi lucru. Trebuie sa intelegem insa ca, desi sunt strans legati, termenii reprezinta afectiuni ce sunt diagnosticate diferit.
O carenta de fier netratata corespunzator poate cauza aparitia anemiei feriprive; altfel spus, anemia feripriva este o forma „evoluata” de carenta de fier, cu simptome mai puternice. O anemie feripriva este cauzata de scaderea nivelului de hemoglobina din sange. Deficitul de fier apare daca organismul are un nivel scazut de feritina serica, chiar daca nivelul de hemoglobina este normal.
In acelasi timp, exista mai multe tipuri de anemie - precum beta-talasemia, anemia aplastica sau anemia pernicioasa - care nu sunt cauzate de carenta de fier.
CUM TRATAM DEFICIENTA DE FIER
Odata ce deficitul de fier a fost identificat, medicul va recomanda cea mai eficienta metoda de tratament. Aceasta va depinde de tipul de deficit (daca a evoluat sau nu in anemie), dar si de factori precum varsta si sexul individului.
APORTUL OPTIM DE FIER PENTRU ORGANISM
Conform Oficiului de Suplimente Alimentare al National Institutes of Health din America, cantitatea de fier (exprimata in miligrame) consumata zilnic de un individ ar trebui sa arate astfel:
Nevoia zilnica de fier a femeii scade substantial dupa ce ajunge la menopauza.
De asemenea, este foarte important de retinut ca aceste valori se modifica pentru femei atunci cand devin mame:
- In timpul sarcinii o femeie are nevoie de 27 mg de fier pe zi
- In timp ce alapteaza o femeie are nevoie de 9 mg de fier pe zi
Daca te intrebi care fier se asimileaza cel mai bine, trebuie sa stii ca In alimentatia noastra exista doua tipuri:
- Fierul hemic - Este mult mai usor absorbit de organism
- Fierul non-hemic - Este mai greu absorbit de organism, insa absorbtia lui poate creste cu ajutorul Vitaminei C.
Ambele tipuri se folosesc si in crearea suplimentelor alimentare care pot fi folosite in mod eficient pentru ameliorarea deficitului de fier.
Exista mai multe moduri prin care mineralul este introdus in suplimente. Care este cel mai bun supliment de fier? O forma de fier foarte usor de absorbit de catre organism este fierul bisgilicinat, compus dintr-o molecula de fier chelatata cu doua molecule de glicina.
CAND POATE DEVENI FIERUL PERICULOS PENTRU ORGANISM?
Consumul de fier in doze prea mari este deosebit de periculos, deoarece acesta poate deveni toxic pentru organism. Toxicitatea cu fier poate fi de doua tipuri:
- Toxicitate coroziva - afecteaza mucoasa gastrointestinala si se manifesta prin greata, varsaturi, dureri abdominale si diaree
- Toxicitate celulara - afecteaza procesele celulare mitocondriale si provoaca moartea celulei
Un exces de fier in sange se numeste hipersideremie. Aceasta apare adesea la copiii carora li se administreaza sau care iau accidental o cantitate prea mare de suplimente de fier. Tocmai de aceea este foarte important consultul medicului pediatru inainte de a administra copilului suplimente.
In acelasi timp, hipersideremia poate aparea la pacientii care sufera de o boala ereditara numita hemocromatoza. Aceasta boala face ca organismul sa absoarba in mod necontrolat cantitati mari de fier, fara a-l putea elimina la fel de repede.
RISCURILE UNEI ANEMII NETRATATEAnemia feripriva cauzeaza organismului suficiente probleme care pot ingreuna viata de zi cu zi. Lasata netratata, ea poate evolua in afectiuni mai complicate.
- Oboseala cronica - O afectiune inca dificil de diagnosticat, oboseala cronica se poate manifesta precum o gripa si poate duce la tulburari grave ale somnului si la depresie.
- Boli cardiovasculare - Unul dintre simptomele anemiei este aritmia cardiaca si consta in bataile neregulate ale inimii. Acestea pot duce la marirea inimii (cardiomegalia) si chiar la stop cardiac.
- Anemie acuta sau cronica
Conform World Health Organization, peste 1,6 miliarde de oameni traiesc cu anemie. Chiar daca este o afectiune comuna, e important sa ne adresam medicului in momentul in care apare, mai ales ca, in majoritatea cazurilor, tratamentul ei nu este complicat.
ALIMENTE PENTRU LIPSA DE FIER
Pe langa suplimente, tratarea deficitului de fier se va face si printr-o dieta adecvata. Conform WebMD, printre alimente pentru lipsa de fier se numara:
- Ficatul - Acest organ stocheaza o cantitate mare de fier hemic, motiv pentru care el nu ar trebuie sa lipseasca dintr-o dieta de refacere a nivelului de fier. Ficatul de gasca are un continut foarte ridicat de fier (28 mg / 100 g) si de aceea nu trebuie consumat in mod excesiv.
- Carnea rosie (porc, vita)
- Carnea de pasare
- Carnea de peste (carnea rosie de peste contine mai mult fier decat carnea alba)
- Scoicile
- Tofu - Alegerea vegetarienilor pentru a inlocui carnea, acesta are un continut bogat de fier, insa acesta este non-hemic. De aceea, daca inlocuim carnea cu tofu, trebuie sa luam masuri suplimentare pentru a creste sau mentine un nivel optim de fier.
- Cereale fortificate cu fier - O solutie ideala pentru a lua o doza importanta de fier inca de la micul dejun.
- Semintele de quinoa
- Fasole
- Sfecla rosie
- Spanac - Desi mitul din trecut al spanacului foarte bogat in fier a fost desfiintat, aceasta leguma are totusi un continut de 2,7 mg de fier / 100 g.
- Fructe confiate - caise, prune, stafide
- Anumite tipuri de nuci - fistic, migdale, caju
La fel ca fierul, calciul este un element important pentru functionarea sanatoasa a organismului. Insa consumul sau poate inhiba absorbtia fierului. De aceea, daca tinem o dieta prin care vrem sa sporim absorbtia fierului, este bine sa evitam sa consumam (in timpul aceleiasi mese) alimente bogate in calciu (lactate, branzeturi).
Fierul din plante se absoarbe mai eficient daca este combinat cu alimente bogate in vitamina C. Combina-le, deci, cu fructe si legume ca varza, spanacul, feniculul, kiwi, fructe de padure, citrice. Cerealele integrale si leguminoasele, ca nautul, fasolea, lintea, contin in coaja acid fitic, ce blocheaza asimilarea corecta a nutrientilor, precum fierul. Se recomanda inmuierea acestora in prealabil, inainte de a le gati, pentru a elimina acidul fitic.
Nu in ultimul rand, ceaiul, cafeaua si vinul rosu contin taninuri care pot impiedica absorbtia eficienta a fierului din alimente de origine vegetala. Consuma-le cu o ora inainte dau la o ora dupa masa.
Daca alimentatia nu este suficienta pentru a inlatura deficitul de fier, va trebui sa apelam la suplimente, insa doar la sfatul medicului. Odata ce nivelurile ajung la valori normale, ne vom putea bucura de mai multa energie si vitalitate in activitatile noastre de zi cu zi.
Sursa foto: Freepik, ShutterstockProduse recomandate
-
Liquid Iron 10mg
118 ml (gust de f...- Pret obisnuit
- 113,00 lei
-
Iron Complex + 30tb
30 tablete cu eli...- Pret obisnuit
- 57,00 lei