Episodul 10
Urania Cremene

(…) Eu cred foarte mult in puterea comunitatilor si cred foarte mult in energiile pe care toti oamenii din viata noastra le aduc in viata noastra, cred in modelele pe care copiii ar fi bine sa le aiba in jurul lor, chiar in afara parintilor.

(…) Dar rolul nostru pana la urma este sa-i crestem pe ei, asa cum sunt ei, si sa le fim doar calauze, sa le fim maestri, sa le fim coach, sa le fim modele, sa le fim prieteni, sa le oferim atat limite, cat si libertate, dar nefiind ai nostri, atunci calea este deschisa catre a cunoaste si alti oameni.

(…) Ar fi fabulos sa fie asa, sa fim cu totii constienti sau mai constienti in momentul in care alegem sa devenim parinti.

(…) stiu cu certitudine ca relatia de cuplu, adica relatia de sot-sotie, iubit-iubita, nu are mare legatura cu relatia de parinte-parinte. Sunt doua relatii total diferite. Si daca incepem sa le privim ca atare, incepem sa gandim partenerul de cuplu ca viitor parinte din alte unghiuri.

(…) ar fi fabulos, asa cum ti-am spus, ca doi oameni sa verifice, macar in discutii, despre cum vede celalalt cooperarea cu copilul, cum ii vede educatia, cum ar aborda alimentatia. Dar conflictele pe care copilul le are cu ceilalti copii? Cam ce am face daca s-ar intampla asta?

(…) cei mai multi parinti nu stiu deloc la ce sa se astepte. Adica povestea asta cu copilul este atat de feerica si ne ghidam atat de mult de fantezia relatiei perfecte de trei, ulterior patru, aceste poze pe care le vedem peste tot cu copii zambind si imaginea pe care o avem noi despre a fi parinti impliniti, incat la propriu nu ne pregatim pentru treaba asta.

(…) Mitul, de exemplu, pe care-l aud foarte des conform caruia inainte familiile erau categoric mai echilibrate din moment ce divorturile erau mai putine si ca, cumva, generatie dupa generatie ne-am diluat la nivel de responsabilitate, am devenit mult mai egoisti,

(…) Cei mai multi oameni inainte nu-si puneau problema fericirii. Acesta este si motivul pentru care multi parinti acum le spun copiilor lor de 30-40 de ani care divorteaza: “Dar de ce sa divortezi? Te bate? Sau bea?” Adica inainte rupturile se intamplau doar in aceste situatii.

(…) Nimeni nu ne-a invatat vreodata, cum nici pe parintii nostri, nici pe noi, ce inseamna, de fapt, echilibrul intr-o relatie, ce inseamna, de fapt, atingerea unei stari de bine pe care o putem atinge reciproc, ce sansa extraordinara este, de fapt, o relatie de cuplu, pentru ca este relatia in care nu ai cum sa te ascunzi de tine.

(…) relatia de cuplu este, pe langa cea de parinte, una dintre cele mai bune sanse in viata noastra sa evoluam, sa ne invatam pe noi, sa ne depasim provocari, si frici, si bube, cum le spun eu. Dar asta necesita un pic de munca.

(…) cei mai multi oameni acum nu sunt dispusi sa faca aceasta munca, si nu e despre a salva relatia, ci e despre a se intoarce la ei insisi si a se reinventa, a se repozitiona, a intelege cine sunt cu adevarat.

(…) copiii nu sufera neaparat din cauza divorturilor. Nu exista nicio diferenta la nivel de echilibru emotional sau mental sau relational al unui copil dintr-o familie despartita cu unul, cu un copil dintr-o familie cu parintii impreuna, daca cei doi parinti se inteleg bine. Asadar instabilitatea copilului are legatura cu conflictele care se isca in cadrul cuplului. Deci nu conteaza, de fapt, daca suntem impreuna sau suntem despartiti. Conteaza cat de bine lucram impreuna.

(…) daca ramanem impreuna, cum multi o spun, un alt mit, pentru copil, facem mai mult rau decat bine. Pentru ca da, asa cum bine ai spus, copiii iau totul pe nemestecate, mai cu seama cand sunt mici. Nu e doar despre comportamentele noastre pe care evident le vad, e despre emotiile noastre la care ei sunt conectati real.

(…) ei au nevoie de echilibru, in primul rand. Ei nu au nevoie de o casnicie. Au nevoie de echilibru si atunci aceasta lupta merita, si in interiorul cuplului, dar si in afara lui, pentru obtinerea echilibrului. Deci nu e daca ramanem sau nu impreuna, ci e despre cum facem sa fim doi parinti echilibrati.

(…) in momentul in care devii parinte (…) e important sa intelegi ca celalalt va fi acolo atata vreme cat traieste copilul.

(…) nu poti sa inchizi usa, nu poti sa dispari. E o relatie la care va trebui sa lucrezi, indiferent daca te reparteneriezi, te recasatoresti, mai faci un copil, doi sau trei, sau esti parinte-bonus pentru copiii celuilalt partener, nou partener. E o relatie la care va trebui sa lucrezi.

(…) Cele mai multe relatii se rup in momentul in care copiii sau copilul are intre 2 si 4 ani, asadar foarte devreme in viata unui copil, sau din nou, o alta etapa, la adolescenta copilului, ceea ce mie imi spune ca, daca a ajuns la adolescenta, foarte multi parinti au ramas impreuna pentru copii, acum sunt mari, ne putem vedea de treaba noastra.

(…) Adolescentii, pe de alta parte, sunt foarte suparati cand aud de treaba asta. am stat de vorba cu foarte multi adolescenti despre acest subiect. Ei nu vor sa ne sacrificam pentru ei, adica nu vor. Ei vor sa aiba doi parinti echilibrati si fericiti. “N-am vrut sa ramaneti impreuna pentru mine. Eu vreau ca mama mea sau tatal meu sa fie fericiti”. Un alt lucru socant pentru mine este acela ca cei mai multi copii sunt pusi in fata faptului implinit.

(…)80%, spun statisticile, au in spate tocmai stilurile parentale diferite si pozitionarea diferita fata de copil.

(…) Deci intrebarea nu este cum sa facem sa nu mai sufere, ci cum sa le diminuam suferinta, intarind increderea pe care o au in noi, raspunzandu-le la intrebari, asigurandu-i ca vor fi iubiti in continuare, ca iubirea nu se duce nicaieri, ca suntem acolo pentru ei, indiferent daca relatia se rupe sau nu, ca mami si tati vor fi mami si tati intotdeauna

(…) Copiii au nevoie de timp, au nevoie sa inteleaga ca rolul celuilalt parinte este inca prezent, ca nu incercam sa le inlocuim mama sau tatal, nu incercam sa facem treaba asta. Au nevoie sa dezvolte o relatie cu aceasta noua persoana.

(…) Stiu familii care s-au recompus in saptamani si cu patru-cinci copii pusi laolalta si lucrurile au functionat fantastic inca de la inceput. Stiu ca sunt copii care isi doresc ca mami sa aiba un nou partener si cauta active (…) Pe cand sunt altii care resping cu desavarsire prezenta altcuiva langa parintele biologic.

(…) Ce se intampla de foarte multe ori este ca ne cautam opusul a ceea ce am avut. Si asta pleaca din lipsa echilibrului fata de noi insine. Eu de aia am spus-o si o repet pe toate canalele posibile si de fiecare data cand am ocazia: daca nu lucrezi cu tine, sa intelegi ce sa intamplat in relatia pe care ai inchis-o sau in relatiile pe care le-ai inchis, pentru ca, serios, nu poate sa fie tot timpul celalalt de vina.

(…) Nu e confortabil sa-ti muti camasile in dulapul care tocmai a fost eliberat sau rochiile pe umerasele care acum sunt goale. Si sansa acestui nou inceput inseamna, de fapt, o noua energie a noului cuplu.

(…) o spun de foarte multe ori – femeia este direct responsabila de cum arata relatia copilului cu tatal, indiferent ca vorbim de o fetita sau de un baiat, faciliteaza cumva aceasta relatie. Inca de la nastere, o ajuta sa se intample, sa se cladeasca sau nu.

(…) rolurile pe care ceilalti le joaca in vietile copiilor nostri sunt foarte importante. E importante sa fie delimitate foarte clar. Acesta e bunicul. Acesta e partenerul meu, tatal tau bonus, acesta este tatal tau, acesta este varul tau si asa mai departe.

(…) Daca e cineva care e alaturi de tine aproape din ziua intai, dar nu iti este parinte biologic, iti este ca si cum iti e parinte si indeplineste toate rolurile pe care parintele biologic le-ar juca in viata ta, atunci e OK

(…) Categoric ca nu iti mai cauti un partener doar pentru tine, pentru ca realizezi ca de indata ce acest om va fi prezent in viata ta, va interactiona cu copilul tau. Si atunci e important sa te uiti la acel om si din perspectiva acestor calitati: cum va fi cu copilul meu?

(…) in momentul in care un cuplu este bine sudat, functioneaza bine impreuna si este armonios, si copilul vede treaba asta, vede iubire, vede intelegere, vede respect, atunci si copilul e bine.

(…) muncesti in fiecare zi la aceasta relatie, pentru ca altminteri, daca o pui in cui, “gata, ne-am casatorit, e OK, pot sa-mi vad de ale mele”, nu functioneaza asa.

(…) Cea mai mare provocare a fost si este, pentru mine, exact aceea pe care am mentionat-o ceva mai devreme: intelegerea faptului ca copilul meu nu-mi apartine, pentru ca eu cred ca asta inseamna, de fapt, a fi un parinte constient.